Compania Apple face o surpriză plăcută dezvoltatorilor de aplicații și, de ce nu, utilizatorilor de iPhone, iPad și iPod touch din întreaga lume odată cu lansarea primei versiuni beta de iOS 9.3. Disponibilă momentan sub forma unei versiuni de prelansare, iOS 9.3 poate fi încercat numai de către dezvoltatorii de aplicații, însă este de așteptat ca în viitorul nu foarte îndepărtat să fie lansată și o primă versiune beta publică a iOS 9.3, care să poată fi încercată de către toți utilizatorii de iPhone, iPad sau iPod touch înscriși în programul Apple Software Beta.
iOS 9.3 poate fi descărcat de către dezvoltatori atât de pe Apple Developer Center, cât și direct de pe propriile dispozitive iOS, folosind un nou profil de configurare iOS 9.3, profil care să facă disponibilă actualizarea în configurările sistemului de operare.
Spre deosebire de toate versiunile beta de iOS 9.x sau 9.x.x de până acum, Apple anunță dinainte caracteristicile cele mai importante pe care le va introduce iOS 9.3 prin intermediul unei pagini de previzualizare a acestei actualizări. Astfel, aflăm că iOS 9.3 va fi poate cea mai importantă actualizare intermediară de iOS lansată după mulți ani, oferind utilizatorilor de iPhone și iPad o serie de caracteristici extrem de interesante și deopotrivă importante pentru o bună parte dintre ei. Printre acestea se numără îmbunătățirile într-o serie de aplicații ale sistemului de operare, noile caracteristici ale CarPlay, o funcționalitate care îți va oferi un somn mai bun și multiple caracteristici pentru elevii și administratorii din instituțiile de învățământ care folosesc iPad-uri. Mai multe informații despre cele enumerate anterior vă vom oferi în cele ce urmează:
Schimb de noapte – Inginerii companiei Apple s-au gândit că dispozitivele pe care le folosim toată ziua ne afectează somnul. De altfel, multe studii efectuate până acum relevă faptul că expunerea la lumină albastră puternică, pe timpul serii, afectează ritmul circadian, făcând astfel mai dificil să adormi. Prin urmare, în iOS a luat naștere caracteristica „Schimb de noapte”, care va utiliza ceasul și geolocalizarea dispozitivului iOS pentru a determina când va apune soarele în locația în care te afli, pentru a „încălzi” în mod automat culorile afișate pe ecranul terminalului tău, făcându-le mai plăcute pentru ochi – și mai puțin dăunătoare pentru somn. Aceleași caracteristici ale dispozitivelor iOS vor fi utilizate și pentru a determina când răsare soarele în locul în care te afli, aducând astfel culorile la starea inițială.
În ceea ce privește aplicațiile, Notițe, Sănătate și Noutăți sunt cele ce vor primi actualizări. În Notițe, spre exemplu, Apple a inclus posibilitatea de a-ți securiza notițele care includ date personale – cum ar fi date despre finanțe, informații medicale sau date de logare pe site-uri web – cu o parolă și amprentă. Mai mult, utilizatorii vor putea să își sorteze notițele după data la care au fost create, modificate sau în mod alfabetic. În Sănătate, Apple a făcut mai simplă descoperirea aplicațiilor de la terți care citesc datele pe care aplicația le poate afișa pe tabelul de bord pentru diferite categorii – cum ar fi masa corporală, exercițiile fizice și somnul. În plus, aplicația Sănătate va afișa date despre mișcările, exercițiile și timpul petrecut stând în picioare, precum și obiectivele – date obținute deci de la Apple Watch și care erau până acum disponibile în aplicația dedicată Activitate. În ceea ce privește Noutăți, deși nu este o aplicație disponibilă pentru România, ea le va oferi utilizatorilor din străinătate, care o folosesc, o sortare mai bună a articolelor „Pentru dvs.”, îi va ajuta să descopere noi favorite, subiecte în trend și Alegerile Editorilor. Mai mult, clipurile video vor putea fi redate în flux, pe iPhone va fi posibilă vizualizarea în orientarea vedere, iar afișarea noilor articole la actualizarea fluxului se va face mult mai rapid.
CarPlay – iOS 9.3 aduce în mașinile utilizatorilor de iPhone secțiunile „Pentru dvs.” și ” Noutăți” din Apple Music – acestea conținând melodii, artiști și albume selectate manual de către experți, plus selecții generate automat, în funcție de preferințe -, precum și caracteristica „În apropriere”, care afișeză în Hărți benzinării, parcări, restaurante, cafenele și multe altele.
Educație – iPad devine mai potent pentru mediul educațional în iOS 9.3. Această versiune de iOS include profile de utilizator pentru elevi, care să le permită mai multora să folosească aceeași tabletă, salvându-și toate datele de care au nevoie, fără ca ceilalți să le poată accesa, include aplicația Sală de cursuri, care le permite profesorilor să le explice elevilor lecțiile, să le vadă progresul și să-i mențină interesați, precum și Apple School Manager și ID-uri Apple Administrate pentru administratorii care se ocupă de gestionarea tabletelor în cadrul instituțiilor educaționale.
Alături de caracteristicile enunțate anterior, iOS 9.3 permite utilizatorilor să asocieze la un singur iPhone mai multe Apple Watch – dacă acestea rulează watchOS 2.2, adaugă Siri în limba ebraică și finlandeză, noi scurtături 3D Touch pentru Configurări și Busolă, precum și numeroase alte corecturi de eror și îmbunătățiri în privința performanțelor.
Interesant este că noul iOS 9.3 este oferit dezvoltatorilor, chiar dacă, în același timp, aceștia mai pot testa și iOS 9.2.1, o versiune de iOS care nu a fost nici ea publicată încă, însă care ne putem aștepta să-și facă apariția cât de curând.Până la lansarea iOS 9.3 însă vor mai trece câteva săptămâni bune, dezvoltatorii și utilizatorii înscriși în programul Apple public de testare a versiunilor beta de iOS fiind singurii care vor putea încerca în avanpremieră această actualizare.
Cea mai recentă versiune publică de iOS este iOS 9.2, care a fost lansată în urmă cu aproximativ o lună și includea, în mare parte, doar corecturi de erori și îmbunătățiri în privința performanțelor.