2015 nu va aduce un nou model de iPad Air. iPad mini 4 ar putea fi ultimul iPad mini

0
913

Cum lansarea unui iPad cu ecran de 12,9 inchi la finele acestui an este aproape un lucru cert, ținând cont și de modul în care Apple a procedat în ultimii ani, foarte multă lume se așteaptă ca atât iPad mini, cât și iPad Air să primească unele actualizări. Acest lucru s-ar putea să nu se întâmple în 2015 însă. Economic Daily News scrie astăzi că anul acesta nu va aduce utilizatorilor un model nou de iPad Air.

Aceeași publicație mai scrie că deși un model nou de iPad Air nu își va face apariția, un nou iPad mini va fi lansat alături de iPad Pro. Liaoxian Li, consilier de investiții pentru Fubon Hardware, a spus publicației asiatice că Apple mizează în 2015 pe iPad Pro și vrea ca partnerii săi să se concentreze pe producția acestei tablete. De aceea, el consideră că un nou iPad Air nu va fi lansat până în 2016.

Surprinzător sau nu, un iPad mini nou va fi lansat anul acesta, însă fanii tabletei cu ecran de 7,9 inchi ar putea să fie dezamăgiți de faptul că iPad mini 4 va fi și ultimul model de iPad mini, potrivit aceluiași analist citat de Economic Daily News. Viitoarea generație de iPad mini urmează să includă câteva dintre caracteristicile iPad Air 2, un procesor mai puternic, un aspect exterior mai apropriat de cel al tabletei lansată la finele anului trecut și nu doar.

Consider că există șanse foarte mici ca un nou model de iPad Air să nu fie lansat anul acesta, mai ales că momentan este mult mai bine vândut decât iPad mini. În schimb, se poate ca iPad Air 3 să reprezinte o actualizare mai mică față de iPad Air 2 (poate ceva similar iPad mini 3 comparativ cu iPad mini 2).

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.