Cum să ignori o rețea Wi-Fi pe iPhone și iPad – Tutorial

- Publicitate -

Cei mai mulți dintre utilizatorii de terminale mobile preferă să folosească rețelele Wi-Fi și asta mai ales din cauza unităților puține pe care le au incluse în abonament sau pe cartelă. Problema este că unele dintre aceste dispozitive, cum ar fi iPhone-urile și iPad-urile rețin toate rețelele la care te-ai conectat, precum și parolele lor (pe care, mai nou, le sincronizează și în portcheiul iCloud cu celelalte terminale), așa că se vor reconecta automat la ele atunci când se află în raza de acțiune a lor. Acesta este un lucru grozav dacă te-ai conectat doar la câteva rețele de încredere (cum ar fi cele de acasă sau de la serviciu, dar, posibil, o problemă destul de mare dacă te-ai conectat la un moment dat și la rețelele Wi-Fi publice – pentru că nu este deloc indicat să te conectezi în conturi sau să faci plăți de pe astfel de rețele, atât timp cât nu vrei să riști să îți fie furate ID-urile și parolele ori banii din cont.

De asemenea, o altă problemă cu reținerea rețelelor Wi-Fi și conectarea automată la ele este dacă, la fel ca și mine, ai acasă, de exemplu, atât o rețea Wi-Fi personală, cât și una pentru „vizitatori”, nesecurizată (nu știu voi, dar pe mine mă enervează la culme să fiu întrebat care este parola la Wi-Fi), dispozitivul va tinde să se conecteze automat la rețeaua fără parolă/nesecurizată (în cazul în care, măcar o dată, te-ai conectat la aceasta). Și nu îți dorești acest lucru, mai ales dacă ai vecini curioși sau „pricepuți” sau dacă, la fel ca și mine, folosești partajarea casnică, ai un Apple TV, o imprimantă AirPrint sau alte dispozitive care trebuie să fie conectate la aceeași rețea cu iPhone-ul sau iPad-ul pentru a activa unele funcționalități (cum ar fi AirPlay) și pe care le-ai conectat deja la rețeaua securizată.

Așadar, indiferent dacă te-ai conectat la un moment dat la o anumită rețea Wi-Fi publică sau dacă ai o rețea pentru vizitatori acasă și nu dorești să te mai conectezi la ea ori dacă întâmpini probleme cu o rețea Wi-Fi, va trebui să o ignori (întâi).

Notă: Reține că ignorarea nu înseamnă că nu te vei mai putea conecta vreodată la rețeaua respectivă de pe iPhone-ul sau iPad-ul tău ori că acesta nu o va mai afișa în meniul Wi-Fi. Dimpotrivă, te vei putea conecta (introducând din nou parola, dacă este o rețea securizată) în continuare, însă dispozitivul tău nu se va mai conecta automat până când tu nu vei accesa din nou rețeaua Wi-Fi respectivă. De asemenea, reține că ignorarea unei rețele duce la eliminarea rețelei respective de pe toate iPhone-urile, iPad-urile sau Mac-urile asociate unui cont iCloud și pe care este activat portcheiul iCloud.

Cum să ignori o rețea de pe iPhone sau iPad

  1. Deschide aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iPhone sau iPad;home screen ecran principal itutorial
  2. Atinge Wi-Fi;IMG_2864
  3. Atinge butonul informații „i” situat în dreptul rețelei pe care vrei să o ignori;IMG_2865
  4. Atinge Ignorați această rețea;IMG_2866
  5. Confirmă decizia atingând butonul Ignorați din caseta de dialog.IMG_2867

Dispozitivul va uita de rețeaua respectivă și nu se va mai conecta automat la ea până în momentul în care tu te vei conecta manual la ea.

 

Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.