iPhone 6c urmează să nu fie lansat anul acesta

- Publicitate -

iPhone-6c-Rear

Chiar dacă apariția unei prime caracase aparent reale a dispozitivului transforma într-un fel de certitudine ideea lansării lui din această toamnă, se pare că iPhone 6c nu va fi totuși lansat până la finele anului 2015. Cel care susține ideea că lansarea unui iPhone nou cu ecran de 4 inchi este puțin probabil să aibă loc anul acesta este analistul american Ming-Chi Kuo. Într-o notă trimisă astăzi investitorilor, analistul care a prezentat în trecut numeroase informații valide cu privire la produsele Apple nelansate mai adaugă faptul că gigantul din Cupertino va lansa noul iPhone cu ecran de 4 inchi și compatibilitate cu Apple Pay anul viitor.

Teoria analistului care s-a dovedit adesea a fi foarte bine informat ar putea fi luată în calcul în condițiile în care din toamnă, odată ce vor fi lansate noile iPhone 6s și iPhone 6s Plus, Apple va păstra la vânzare, alături de actualele iPhone-uri 6, și iPhone 5s. Dacă ciclul de schimbare a dispozitivelor iPhone va rămâne același, atunci din toamnă iPhone 5c va dispărea de pe piață, locul acestuia fiind luat de celălalt iPhone lansat în 2013 (5s).

Ideea este că unele dintre informațiile de până acum indicau faptul că iPhone 6c ar putea fi, de fapt, un înlocuitor al iPhone 5s pe piață și nu neapăreat o alternativă pentru el, din moment ce va avea aceleași componente interne (în linii mari). Cu toate acestea, cele spuse de Kuo par momentan a fi mai ușor de crezut în condițiile în care ar fi destul de ciudat ca Apple să investească în dezvoltarea unui noi produs din plastic pe care să îl țină la vânzare doar 12 luni. Nu ar mai fi la fel de ușor de crezut dacă Apple ar decide să schimbe și unele componente interne, așa încât respectivul dispozitiv cu ecran de 4 inchi să fie comparabil ca și performanțe cu iPhone 6 sau, de ce nu, noile 6s.

Popularitatea iPhone 5s este un alt argument pe care analistul îl aduce în susținerea celor declarate. El declară în nota trimisă astăzi că iPhone 5s se bucură în continuare de vânzări bune de 5-7 milioane de unități în fiecare lună, așa că Apple nu ar avea rost să îl schimbe cu un alt produs.

Prin urmare, rămâne de văzut în toamnă dacă gigantul american va decide să îi lase pe fanii dispozitivelor iPhone cu ecrane de 4 inchi cu un model vechi de 2-3 ani sau dacă va lansa unul cu hardware nou.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Cum sa reporniti sau sa resetati un iPhone, iPad sau iPod touch – Tutorial

Chiar daca iOS este un sistem de operare foarte stabil ce, spre deosebire de sistemele de operare...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.