Twitter este una dintre cele mai populare rețele de socializare și cu siguranță preferata companiei Apple având în vedere integrarea din sistemele de operare pentru iPhone/iPad și Mac. Cu toate acestea, gigantul din Cupertino și-ar dori ca Twitter să fie și mai bine integrat în iOS și OS X, așa că se gândește să îmbunătățească modul în care sunt afișate Tweeturile în Căutarea Spotlight. Această teorie nu este susținută de oricine, ci chiar de directorul general al Twitter, Dick Costolo, care a declarat în cadrul teleconferinței de prezentare a rezultatelor financiare că a sa companie lucrează cu Apple să aducă la suprafață „conturi și conținut grozav din Twitter” prin intermediul Căutării Spotlight. El nu a dorit însă să ofere mai multe informații despre această nouă colaborare, sugerând doar că rezultatul ei va fi simplificarea procesului de găsire a conținutului grozav de pe Twitter.
Este bine de știut faptul că Spotlight oferă deja unele opțiuni de căutare pe Twitter pentru unii dintre utilizatori. Sistemul de căutare integrat în iOS și OS X permite utilizatorilor să introducă simbolul „@” și numele de utilizator al persoanei pe care o caută pe Twitter sau pur și simplu să caute hashtaguri populare pe rețeaua de socializare introducând simbolul „#”. Mai mult, simpla introducere a textului „Twitter” face ca pe dispozitivele unor utilizatori să afișeze conturi relevante de pe această rețea socială.
Spotlight a fost una dintre zonele de interes ale companiei Apple odată cu lansarea iOS 8 și a OS X 10.10, unde a introdus sugestii și rezultate web, pe baza căutării, care sunt preluate de pe Wikipedia, Bing, iTunes și App Store, dar nu numai. În prezent, sistemul de căutare este ceva mai limitat în România și multe alte regiuni de pe glob, unde afișează utilizatorilor documente, contacte, mesaje, e-mailuri, aplicații și alte articole salvate pe dispozitivele / computerele lor. Funcționalitatea de căutare pe Twitter nu este aparent disponibilă la noi, momentan.
În ciuda acestei declarații a directorului general Twitter care îi face pe mulți să creadă că el a dezvăluit una dintre noutățile iOS 8 sau OS X 10.11, eu tind să cred că nu vorbim despre nimic mai mult decât de îmbunătățirea actualei funcționalități, o îmbunătățire care probabil se va vedea și fără actualizare software.