Apple confirmă că stocurile de Apple Watch sunt reduse. Unele modele nu vor fi disponibile decât din mai

0
157

La fel ca și înaintea lansării aproape a oricărui produs Apple, imediat după prezentarea din septembrie, au început să apară informații potrivit cărora Apple Watch va fi disponibil la lansare în stocuri foarte restrânse. Diferența este că de această dată persoanele care au spus acest lucru, au avut perfectă dreptate.nqx3hgrliheffiooukcc

În această după-amiază compania Apple a publicat un comunicat de presă care ne reamintește că precomenzile și programările pentru testarea ceasului vor putea fi înregistrate începând cu ziua de mâine, 10 aprilie. Mai interesant este că în cadrul comunicatului respectiv, cei de la Apple își arată convingerea că „interesul extraordinar” al consumatorilor pentru noul produs va face ca cererea să depășească stocurile inițiale, confirmând, deci, informațiile vehiculate până acum în presă.

[pull_quote_center]Având în vedere interesul extraordinar al persoanelor care ne-au vizitat magazinele, precum și al celor care au accesat Apple Online Store pentru a-și marca Apple Watch-ul favorit, ne așteptăm ca cererea mare a clienților să depășească stocurile.[/pull_quote_center]

Mai mult decât atât, în cursul zilei de ieri s-a descoperit în Apple Online Store din Germania și Marea Britanie, grație unei erori a companiei Apple, că unele dintre modelele de Apple Watch nici măcar nu vor fi disponibile până la lansarea de pe 24 aprilie. Dacă pentru Apple Watch-urile din aluminiu și Apple Watch-urile din oțel inoxidabil (doar cele cu brățări sport, milaneze și din piele neagră, clasice), site-ul estima că livrarea se va face în perioada 24.04-08.05, în cazul tuturor celorlalte modele sau versiuni estimarea era de 4-6 săptămâni de la momentul respectiv. Apple Watch Edition nu va fi disponibil în nicio versiune pe 24 aprilie, site-ul Apple aproximând expedierea în luna mai.apple_watch_shipping

În condițiile în care nu are stocuri foarte mari de Apple Watch și știe că va exista o cerere mare, Angela Ahrendts, vicepreședinte al companiei Apple și directorul magazinelor companiei, a declarat în cadrul comunicatului de presă că toate comenzile vor putea fi plasate la lansare numai din magazinul online. Motivul este, potrivit ei, experiența utilizatorilor, care se vrea a fi cât mai bună cu putință. Cu alte cuvinte, ea a reconfirmat în mod public faptul că acele cozi interminabile din fața magazinelor Apple de dinaintea lansării unor produse sunt istorie.

[pull_quote_center]Pentru a oferi cea mai bună experiență și selecție câtor mai mulți consumatori putem, vom prelua comenzile pentru Apple Watch exclusiv online în timpul perioadei inițiale de lansare.[/pull_quote_center]

Sesiunea de precomenzi pentru Apple Watch va începe vineri, 10 aprilie, la ora Pacificului 0:00 (sau ora 10:00 în România) și va fi adresată doar clienților din Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, China, Franța, Germania, Hong Kong, Japonia și Marea Britanie. Ceasul va ajunge inițial tot în aceste 10 țări pe data de 24 a lunii aprilie.

- Reclamă -