Iată locul unde Apple lucrează în secret la viitorul autoturism

0
108

În ultimele luni au existat multiple informații potrivit cărora Apple lucrează la un autoturism propriu pe care ar intenționa să îl lanseze peste aproximativ cinci ani. Punând puține paie pe foc, cei de la AppleInsider ne prezintă într-un articol publicat la acest sfârșit de săptămână locul în care compania americană își construiește viitorul autovehicul. Se pare proiectul „Titan” – presupusul nume de cod al autoturismului electric creat de către Apple – ar implica un campus închiriat de către Apple anul trecut în Sunnyvale, California, care este situat la numai câteva minute de sediul central al companiei americane din Cupertino.

Sediul SixtyEight - compania-paravan a Apple
Sediul SixtyEight – compania-paravan a Apple

Potrivit a „două persoane care cunosc proiectul” citate de site-ul american, pe numele companiei Apple s-au înregistrat livrări de produse la adresa din Sunnyvale, care au mai degrabă legătură cu industria auto. Cu toate acestea, persoanele citate nu pot spune cu certitudine dacă locația în care au fost livrate coletele respective este și locul unde se dezvoltă mașina sau este un simplu punct de lucru unde se dezvoltă anumite componente ale sale. Ceea ce s-a aflat în schimb este că la această locație – cunoscută sub numele de cod „SG5” în interiorul Apple – lucrează multiple persoane angajate de către Apple de la Tesla sau alte companii din industria auto și că totul este ținut sub secret în interiorul companiei americane.

Chiar dacă prezența Apple în cadrul campusului este cunoscută din moment ce compania l-a închiriat, cei de la AppleInisder scriu că Apple este ascunsă în spatele unei companii-paravan. Numită SixtyEight Research, compania respectivă are ca și obiect de activitate cercetarea, însă nu se cunosc prea multe informații publice care să arate că angajații firmei respective cercetează ceva. Un aspect interesant legat de această companie este acela că în clădirea în care ea este listată ca și chiriaș s-au primit permise pentru construirea unui fel de service auto.

12143-5758-195-l

Vizitând clădirea închiriată de cei de la SixtyEight, cei de la AppleInisder au observat că geamurile exterioare ale acesteia sunt de tip oglindă și că ea este împânzită cu camere de supraveghere. În plus, s-a găsit o hârtie pe unul dintre geamuri, care îi anunță pe cei care caută birourile companiei să meargă la o clădire de trei etaje, care face parte din campusul închiriat de către Apple.

Mai departe, AppleInisder oferă mult mai multe detalii legate de clădirea din Sunyvale a celor de la SixtyEight, iar ele nu fac nimic decât să confirme faptul că Apple se folosește de această firmă ca și un paravan pentru dezvoltarea măcar a unor componente ale viitorului autoturism. Este bine de știut că Apple procedează în acest fel atunci când vine vorba despre produse ultra-secrete  la care lucrează, iar Apple Car este cu siguranță unul dintre acestea.

- Reclamă -