Unul dintre aspectele Apple Watch de care tot mai mulți dintre utilizatori sunt îngrijorați înaintea lansării este autonomia bateriei și încărcarea. Și chiar dacă nu a mai rămas prea mult până la conferința de prezentare a ceasului, cei de la TechCrunch aduce astăzi câteva detalii interesante în legătură cu bateria dispozitivul companiei Apple, dar nu numai.
Se pare că Apple Watch se va alimenta complet de la 0% la 100% în aproximativ două ore. Asta înseamnă că ceasul se va încărca la fel de rapid precum un iPhone 6 sau un iPhone 6 Plus, în ciuda faptului că are o baterie cu o capacitate mai mică, dar explicația în acest sens este simplă. Spre deosebire de iPhone, care folosesc un conector pentru alimentare, ceasul va folosi o modalitate de alimentare prin inducție, astfel că transmiterea energiei se va face ceva mai lent.
Aceste două ore pentru alimentare vor oferi utilizatorilor o autonomie de o zi, în condițiile în care utilizarea alternează cu repausul. Trebuie însă notat că această autonomie a mai fost indicată de un alt site web, precum și de directorul general al Apple, care a spus că nu vede o problemă în a alimenta în fiecare noapte ceasul.
Trecând mai departe, TechCrunch informează că Apple Watch va oferi utilizatorilor notificări doar atunci când este purtat pe mână. Se pare că ceasul nu va bâzâi pentru a te atenționa că ai notificări noi în condițiile în care nu a intrat în contact cu pielea, așa că nu va deranja în timpul nopții și nici nu va consuma inutil energie. Și tot pentru consumul de energie, ceasul va opri livrarea notificărilor va fi oprită în momentul în care bateria ajunge la pragul de 10% sau mai jos.
În plus, aflăm acum că Apple continuă efortul de a îmbunătăți Rotița digitală a ceasului, care îți va oferi o senzație de material greu, de lux. Ținerea apăsată a Rotiței digitale va activa Siri, despre care cei de la TechCrunch spun că va funcționa bine și că va putea fi folosită pentru etichetare, itinerarii și comenzi, atunci când, desigur, un iPhone este conectat la ceas.
La final, ni se spune că de fapt obiectivul companiei Apple este acela de a oferi un ceas care să mai reducă din atenția pe care utilizatorii o oferă telefoanelor inteligente, oferindu-le acestora mai multe funcționalități interesante.
Dacă aceste zvonuri de dinaintea lansării sunt sau nu veridice, rămâne să vedem peste două zile, când va avea loc conferința Apple „Spring Forward”, în cadrul căreia urmează să ne fie prezentat din nou Apple Watch, precum și alte câteva produse.