Apple urmează să ofere carduri cadou celor dau la buy-back telefoane cu Android pe iPhone

- Publicitate -

Nexus 6 vs iPhone 6 Plus #itutorial.ro (13)

Apple este foarte hotărâtă să convingă și mai mulți utilizatori să facă upgrade la iPhone. După ce în urmă cu un aproximativ un an lansa un ghid care le prezenta utilizatorilor de Android care au făcut trecerea la iPhone cum pot să transfere datele de pe vechiul dispozitiv pe noul telefon, în viitorul apropriat compania americană urmează să lanseze un program care să facă mult mai atractivă trecerea de la Android la iPhone. Potrivit surselor lui Mark Gurman de la 9to5Mac, compania Apple va introduce cât de curând un program nou de reciclare și buy-back în magazinele sale, care le va permite utilizatorilor care nu dețin smartphone-uri Apple, deci inclusiv telefoane cu Android, să le dea la schimbul unor carduri cadou, care să poată fi folosite la achiziționarea unor terminale iPhone noi.

Compania americană își dorește din câte se pare să folosească același sistem ca și cel folosit la răscumpărarea iPhone-urilor vechi în prezent, astfel că angajații companiei americane din cadrul Apple Store-urilor vor trebui să evalueze telefoanele non-Apple pe baza unor criterii stricte și să determine valoarea cardului cadou pe care să îl ofere în schimbul lor. Mai mult decât atât, angajații Apple vor fi instruiți special pentru a știi cum să transfere contactele din telefoanele non-Apple în iPhone-urile noi achiziționate de către utilizatori.

Programul de buy-back sau Reutilizare și Reciclare pentru iPhone a fost lansat la mijlocul anului 2013 de către Apple în încercarea companiei americane de a crește numărul de upgrade-uri de la modelele de iPhone mai vechi la iPhone 5c și iPhone 5s. Mai mult, Apple a încercat să crească vânzările de iPhone din magazinele sale prin crearea unor evenimente desfășurate pe o perioadă mai scurtă de timp, care ofereau diferite facilități suplimentare celor care duceau un iPhone vechi în schimbul unuia nou.

Așadar, compania Apple ar putea să preia întocmai strategia adoptată anii trecuți în ceea ce privește programul de buy back pentru iPhone și să facă mai atractiv schimbul unui terminal cu Android, de exemplu, cu un iPhone. Desigur, la fel ca și în cazul iPhone, buy-backul nu ar trebui să fie chiar atât de avantajos pentru utilizatori, iar cardurile cadou nu vor putea fi folosite decât pentru achiziționarea unui telefon Apple din magazinele companiei americane.

Noul program de buy-back extins și la telefoanele cu Android urmează să fie lansat în săptămânile care urmează.

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Cum sa reporniti sau sa resetati un iPhone, iPad sau iPod touch – Tutorial

Chiar daca iOS este un sistem de operare foarte stabil ce, spre deosebire de sistemele de operare...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.