Apple a lansat iOS 8.2 pentru iPhone, iPad și iPod touch – iată tot ce aduce nou + linkurile de descărcare

- Publicitate -

După anunțul lui Tim Cook de astă-seară, compania Apple a publicat în sfârșit versiunea finală a iOS 8.2, toți utilizatorii de iPhone 4s (sau un model mai recent), iPad 2 (sau orice model mai nou) și iPod touch generația a 5-a. Versiunea finală a iOS 8.2 vine după câteva luni de testare împreună cu dezvoltatorii de aplicații și este a doua actualizare iOS lansată de Apple în 2015, după lansarea iOS 8.1.3 de la finele lunii ianuarie.

Noua versiune a iOS include o multitudine de noutati si corecturi de probleme care fac actualizarea una recomandata pentru toti posesorii de dispozitive iPhone, iPad si iPod touch. Mai mult, actualizarea este una necesară pentru toți cei care doresc să își cumpere Apple Watch, deoarece include două noi aplicații pentru administrarea și citirea datelor afișate pe ecranul dispozitivului.

iOS 8.2 – iată tot ce aduce nou

Potrivit companiei Apple această actualizare furnizează compatibilitate pentru Apple Watch și include în plus îmbunătățiri pentru aplicația Sănătate, stabilitate sporită și corecturi de probleme:

Compatibilitate pentru Apple Watch

  • Noua aplicație Apple Watch pentru asocierea și sincronizarea cu iPhone-ul și pentru personalizarea configurărilor ceasului
  • Noua aplicație Activitate pentru vizualizarea datelor și realizărilor referitoare la fitness de pe Apple Watch; apare atunci când este asociat un Apple Watch
  • Disponibilă pe iPhone 5 și modelele ulterioare

Îmbunătățiri pentru aplicația Sănătate

  • Adaugă posibilitatea de a selecta unitatea de măsură pentru distanță, temperatura corporală, înălțime, greutate și glicemie
  • Îmbunătățește stabilitatea în cazul lucrului cu volume mari de date
  • Include posibilitatea de a adăuga și vizualiza sesiuni de exerciții din aplicații provenite de la terți
  • Adresează o problemă care putea împiedica adăugarea unei poze în ID-ul medical de către utilizatori
  • Corectează unitățile de măsură pentru vitamine și minerale
  • Corectează o situație problematică în care datele aplicației Sănătate nu se actualizau după schimbarea ordinii surselor de date
  • Corectează o situație problematică în care unele grafice nu afișau nicio valoare a datelor
  • Adaugă o configurare de intimitate care permite dezactivarea monitorizării pașilor, distanței și scărilor urcate

Îmbunătățiri în privința stabilității

  • Sporește stabilitatea aplicației Mail
  • Sporește stabilitatea funcționalității Flyover din aplicația Hărți
  • Sporește stabilitatea aplicației Muzică
  • Sporește stabilitatea funcționalității VoiceOver
  • Îmbunătățește conectivitatea pentru protezele auditive “Made for iPhone”

Corecturi de probleme

  • Corectează o problemă din aplicația Hărți care împiedica utilizarea funcției de navigare către unele dintre locurile favorite
  • Adresează o situație problematică în care ultimul cuvânt dintr-un răspuns rapid nu era corectat automat
  • Corectează o situație în care prezența unor duplicate ale articolelor cumpărate din iTunes putea împiedica finalizarea procesului de restaurare de pe iCloud
  • Rezolvă o situație problematică în care unele melodii sau liste de redare nu se sincronizau din iTunes în aplicația Muzică
  • Corectează o situație problematică în care cărțile audio șterse rămâneau uneori pe dispozitiv
  • Rezolvă o problemă care putea împiedica dirijarea sunetului apelurilor către difuzoarele autoturismului în timpul utilizării Siri Eyes Free
  • Corectează o situație problematică legată de apelarea prin Bluetooth, în care sunetul apelului nu era auzit până la preluarea acestuia
  • Adresează o problemă legată de fusul orar, din cauza căreia evenimentele din Calendar apăreau în ora GMT
  • Adresează o problemă care determina omiterea anumitor evenimente din cadrul unei întâlniri cu recurență personalizată dintr-un calendar Exchange
  • Corectează o eroare de certificat care împiedica configurarea unui cont de Exchange din spatele unui gateway terț
  • Corectează o problemă care putea cauza suprascrierea notițelor organizatorului unei întâlniri din Exchange
  • Rezolvă o problemă împiedica afișarea automată a statusului “Ocupat” de către unele evenimente din Calendar după acceptarea unei invitații

Actualizarea la iOS 8.2 este posibilă atât prin intermediul sistemului Actualizare software (Configurări>General>Actualizare software) al iOS, cât și prin intermediul iTunes. Reține că actualizarea s-ar putea să aibă câteva sute de MB, asa ca ar fi recomandat sa o efectuezi prin iTunes, daca nu ai foarte mult spatiu de stocare liber pe dispozitivul tau. Pentru a efectua actualizarea iti recomandam sa urmezi tutorialul de mai jos:

Avand in vedere noutatile susmentionate, actualizarea la iOS 8.2 este recomandata pentru toti utilizatorii de iPhone, iPad si iPod touch.

iOS 8.2 – descarcă acum (linkuri directe)

Este recomandat ca actualizarea la iOS 8.2 să fie efectuată printr-una dintre metodele susmenționate (wireless sau iTunes). Dacă, însă, din diferite motive, dorești să faci actualizarea prin metoda ”.ipsw”, atunci am inserat mai jos linkurile pe care trebuie să le descarci pentru a face actualizarea manual.

iPhone 

iPad

iPod touch

Notă: Doar modelele GSM de iPhone și iPad (modelul Wi-Fi+Cellular) sunt compatibile cu rețelele din România și majoritatea zonelor de pe glob.

După descărcarea fișierului .ipsw potrivit modelului de iPhone, iPad sau iPod touch pe care îl deții, pentru a face actualizarea va trebui să ai descărcat iTunes 12 sau o versiune ulterioara (mai multe detalii aici) pe propriul computer. Dacă ai instalat deja sau ai descărcat iTunes 12, pornește-l și accesează pagina care îți afișsează informații despre terminalul tau. În pagina respectivă apasă pe tasta Option/alt pe Mac sau Shift (in cazul Windows) și, ținând apasată această tastă, fă clic pe butonul Caută actualizare sau Restaurare. Se va deschide o ferseastră care va afișa toate fișierele de pe computerul tău în cadrul căreia va trebui să cauți fisierul descărcat ce are terminația .ipsw și să faci clic pe el. Așteaptă apoi să se instaleze actualizarea pe propriul dispozitiv.

Articol aflat în curs de dezvoltare. Te rugăm să revii imediat pentru și mai multe detalii…

- Publicitate -
Alex Popa
Alex Popahttps://itutorial.ro
Redactor-șef și fondatorul iTutorial.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole sugerate

Cum se elimina un iPhone / iPad blocat in iCloud de pe contul vechiului proprietar pentru a putea fi folosit din nou – Tutorial

Functia Blocare activare - pe care am descris-o in cadrul acestui tutorial - a fost introdusa de...

Cum sa remediati problema butoanelor Home si Power atunci cand nu functioneaza pe iPhone si iPad – Tutorial

Doua dintre cele mai cunoscute probleme hardware ale iPhone si iPad sunt legate de functionarea butoanelor Home...

Articole similare

URMĂREȘTE-NE

20,785UrmăritoriÎmi place
10,899UrmăritoriUrmărește-ne
360UrmăritoriUrmărește-ne
113AbonațiAbonați-vă
Publicitate

Cele mai recente articole

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate pentru iPhone și iPad cu noutăți importante în Uniunea Europeană

iOS 17.4 și iPadOS 17.4 au fost lansate marți seară de către Apple și sunt disponibile, așadar, pentru utilizatorii modelelor de iPhone și iPad...

Apple a lansat MacBook Air cu chipset M3

Apple a lansat astăzi o actualizare pentru gama MacBook Air (13 inch și 15 inch), care oferă chipset-uri M3, compatibilitate îmbunătățită pentru afișajele externe,...

iOS 17.4 va permite instalarea de aplicații din afara App Store pe iPhone și iPad, în UE

Urmare a faptului că pe data de 6 martie 2024 intră în vigoare actul legislativ privind piețele digitale (DMA - Digital Markets Act) pe...

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din lumea Apple?

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a primi pe e-mail ultimele articole publicate pe iTutorial.ro!

*După ce ai completat adresa de e-mail și apăsat butonul „MĂ ABONEZ”, vei primi pe acea adresă de e-mail un mesaj în care va trebui să confirmi înscrierea la newsletter-ul nostru.