Deși majoritatea consumatorilor interesați să își cumpere un ceas inteligent Apple așteaptă cu nerăbdare lansarea primului model de Apple Watch programată pentru începutul anului viitor, puțini știu poate că acesta nu este primul ceas pe care compania americană îl produce sub această denumire. În decursul anilor Apple a mai creat o serie de ceasuri sub propriul brand pe care le-a oferit sub forma unor articole promoționale. Astfel de ceasuri datează din anul 1995 și după ce au fost păstrate de un distribuitor mai bine de o decadă, acum au fost scoase la vânzare.

În funcție de starea lor, ceasurile au prețuri cuprinse între 99$ și 129$, dar toate au baterie și sunt funcționale. Desigur, singurele calități ale acestor ceasuri sunt poate denumirea de Apple Watch și faptul că au fost create și produse de gigantul din Cupertino. Niciunul dintre accesoriile puse în vânzare nu au cine știe ce funcâionalități avansate, însă designul lor ar putea să îi atragă pe unii colecționari, pe fanii adevărați ai companiei Apple, ori pe cei care vor să aibă înaintea tuturor un… Apple Watch!apple_watch_system_7_5

Modelul de ceas Apple care datează din 1995 a fost oferit de compania americană chiar sub denumirea de Apple Watch ca și un articol promoțional pentru a încuraja utilizatorii de Mac de la acea vreme să facă actualizarea 7.5 a sistemului de operare. Pe o perioadă de trei luni, utilizatorilor care cumpărau versiunea 7.5 a System primeau fie un ceas Apple, fie un manager de extensii și panou de control Conflict Catcher 3 ca și cadou. Versiunea 7.5 a System a fost lansată în 1994 și ținută de Apple în vânzare 4 ani.

Acestea nu sunt primele încercări de ceasuri ale Apple și nici nu datează dintr-o perioadă în care Steve Jobs era la conducerea companiei pe care a creat-o. Lunile trecute vă prezentam o primă încercare a companiei Apple de a produce un ceas inteligent care data din anii ’80.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.