S-au implinit doi ani de cand iTutorial.ro exista, in primul rand, datorita voua, cititorilor care intrati zilnic sau in mod regulat aici pentru a descoperi cele mai noi informatii din lumea Apple, a aplicatiilor, precum si tutoriale utile pentru fiecare.
La inceputul lunii noiembrie din 2012, iTutorial.info aparea ca si un proiect unic pe piata online din Romania care isi propunea sa ajute pe toti utilizatorii de iPhone, iPad, Mac si Apple TV sa isi foloseasca dispozitivele, sa profite mai mult de fiecare functionalitate a lor, sa devina mai productivi in munca lor si nu in ultimul rand sa depaneze problemele care afecteaza intr-un fel sau altul experienta de utilizare. Mai mult, prin iTutorial.info mi-am dorit sa aduc si cele mai importante noutati din lumea Apple, precum si a aplicatiilor disponibile pe App Store, si asta am si facut.
De-a lungul celor doi ani de existenta au existat si cateva schimbari majore in ceea ce priveste acest site web, iar prima dintre ele a fost legata de schimbarea domeniului din iTutorial.info in iTutorial.ro pentru a face mai simplu de memorat adresa la care ne puteti descoperi. Totodata, infatisarea a fost unul dintre elementele care m-au preocupat intr-un mod deosebit, deoarece consider ca este foarte important ca site-urile pe care le accesezi sa fie placute privirii, prietenoase cu navigatoarele si usor de folosit. Si nu in ultimul rand, adaugarea forumului a fost unul dintre elementele prin care mi-am aratat toata deschiderea pentru a va oferi raspunsuri la toate intrebarile, in cel mai scurt timp posibil, dar si posibilitatea de a avea un loc in care sa discutati si promovati anumite produse din domeniu.
Timpul petrecut alaturi de voi si miile de articole publicate pe iTutorial.ro in cei doi ani au ajutat la cresterea enorma a acestui site, “boomul” adevarat avand loc in ultimul an. Nu pot sa fiu mai multumit decat sa vad ca mii de oameni acceseaza zilnic iTutorial.ro pentru a se informa, lasa comentarii la articole, intrebari si imi ofera feedbackul de care am nevoie pentru a continua.
In continuare, v-am pregatit cateva surprize pe care stiu ca le asteptati, iar cea mai importanta va fi anuntata cat de curand si sper sa va incante pe toti.
In ceea ce priveste directia catre care o ia acest site, ea va ramane neschimbata, asa ca iTutorial.ro va fi in continuare orientat doar catre lumea Apple, la fel cum a fost de la bun inceput, oferind cele mai proaspete informatii din domeniu, tutoriale si raspunsuri la orice intrebari legate de iOS si OS X. Totul fara ca voi sa fiti intoxicati cu zeci de reclame, articole cu promotii care nu va intereseaza si alte lucruri scrise doar ca sa fie scrise.
Va multumesc tuturor celor care accesati iTutorial.ro si faceti posibil ca el sa existe! Va multumesc si pentru feedbackul grozav si nu pot decat sa va incurajez sa imi adresati in continuare orice intrebare, sugestie sau reclamatie, ele fiindu-mi extrem de utile pentru a continua si imbunatati mereu ceea ce inseamna si ofera iTutorial.ro! Si nu in ultimul rand, multumesc tuturor celor care ne sunt alaturi pe retelele de socializare (Facebook, Twitter, Google+ si Tumblr), apreciaza si distribuie articolele noastre!
Mulțumesc pentru ca existați! Mult succes si aștept cu interes surpriza
La multi ani!
La multi ani!
Sa ne traiti! Mult succes in continuare!
La multi ani!!!
La muuulti ani intregii echipe iTutorial.ro! Multumim si noi pentru ca existati!