Lansarea oricarui model de iPhone nou este precedata de plangeri venite din partea unor utilizatori si pe care media le exacerbeaza de cele mai multe ori. iPhone 6 si iPhone 6 Plus nu fac, evident, nicio exceptie de la regula, iar dupa ce s-a facut descoperirea secolului, anume ca cele doua dispozitive se pot indoi daca aplici o forta asupra lor, mai multi utilizatori au sesizat o alta problema cu cele mai scumpe dintre versiunile acestor doua modele de iPhone. Mai multi utilizatori de iPhone 6 si iPhone 6 Plus au sesizat pe forumurile de discutii ale Apple o problema cu dispozitivele proprii care provoaca erori fatale ale aplicatiilor (inchideri subite) si/sau blocarea in timpul procesului de initializare de dupa o repornire a dispozitivului.

Din discutiile lungi ale utilizatorilor reiese ca terminalele afectate cele mai mult sunt cele ale caror capacitate de stocare este de 128 GB si au un numar foarte mare de aplicatii instalate. Care ar fi cauza problemei? Cum cei mai multi dintre cei care intampina problemele au facut tot ce se putea pentru a elimina suspiciunea ca software-ul de vina, multi arata cu degetul catre hardware si, mai ales, catre memoriile flash folosite de catre Apple pentru aceste versiuni de iPhone 6.

Chiar daca nu se stie momentan cu certitudine care este natura problemei dispozitivelor cu capacitate de stocare maxima, primele speculatii (cel mai probabil eronate) au inceput sa apara pe Internet. Un site din Coreea de Sud ne sugereaza faptul ca problema intampinata de catre utilizatorii de iPhone 6 si iPhone 6 Plus sta in controlerul pentru TLC-ul (celula cu nivel triplu) stocarii flash NAND pe care Apple l-a inclus doar in aceste versiuni. Problema este una noua pe iPhone in conditiile in care pana acum nu s-a mai utilizat TLC, ci MLC (celula cu nivel multiplu) pentru controlul stocarii flash NAND a dispozitivelor. Mai mult decat atat, acelasi site ne spune ca Apple a apelat la controlerele TLC deoarece reprezinta o solutie mai ieftina.

Desigur, tot ceea ce ne spun coreeni sunt speculatii in stare pura. Problema, in mod evident, exista, insa cauza ei poate fi diferita, iar implementarea unui controler TLC doar in versiunile de 128 GB ale iPhone 6 si iPhone 6 Plus ar putea avea zeci de alte motive, in afara de cel mai putin plauzibil – pretul mai redus.

In mod normal, aparitia unui numar atat de mare de plangeri ale utilizatorilor va determina compania Apple sa investigheze problema mai amanuntit, iar daca se impune sa recheme in service toate dispozitivele afectate. Pana cand vom avea o pozitie oficiala din partea Apple, utilizatorilor ale caror dispozitive iPhone 6 si iPhone 6 Plus cu stocare de 128 GB sunt afectate de aceste probleme le este recomandat sa isi duca dispozitivele de indata intr-un centru de reparatii Apple pentru ca ele sa fie schimbate cu unele noi (sau reconditionate).

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.