Cum Apple a prezentat in prima parte a acestei saptamani rezultatele financiare ale trimestrului 3 al anului fiscal 2014, am vazut ca iPhone-urile, Mac-urile si iTunes Store sunt produsele aflate “pe val” in momentul de fata, inregistrand cresteri in vanzari trimestriale si anule insemnate. Nu acelasi lucru il putem spune despre iPad. Tableta celor de la Apple pare sa nu isi mai gaseasca locul pe piata printre numeroase produse ieftine care determina utilizatorii sa faca diverse compromisuri.
Asa cum reiese din comunicatul de presa emis de compania Apple saptamana aceasta, 12,3 milioane de tablete iPad au fost comercializate in total pe parcursul lunilor iulie, august si septembrie, numarul fiind in scadere fata de anul trecut cand, in aceeasi perioada, erau comercializate 14,1 milioane de tablete iPad. Declinul iPad este destul de evident momentan, trimestrul 3 fiind cel de-al treilea trimestru fiscal consecutiv in care iPad-urile nu inregistreaza cresteri fata de anii anteriori.
Daca ne uitam la intreg anul fiscal 2014, inceput la 1 octombrie 2013 si incheiat la 30 septembrie 2014 (in SUA), atunci vom vedea ca Apple a comercializat nu mai putin de 68 de milioane de tablete. Per total, in cei 4 ani de disponibilitate, iPad a reusit sa inregistreze vanzari de 237,5 milioane de unitati, rata de adoptie fiind mult mai rapida decat in cazul oricarui alt produs lansat de Apple pana acum.
Pentru a combate aceasta scadere a vanzarilor, pe care Tim Cook o percepe ca si un “limitator de viteza” din cauza ca tabletele se afla inca la inceput de drum, Apple a lansat iPad Air 2 si iPad mini 3, iar primul dintre cele produse aduce cateva noutati semnificative fata de toate modelele precedente, inclusiv un profil foarte subtire, performante de neegalat, Touch ID, o camera de 8 megapixeli si nu numai. Ramane, insa, doar sa vedem cat de eficiente vor fi noile dispozitive in atragerea de noi consumatori catre tabletele cu iOS.