Un interes foarte mare imediat dupa lansarea unui nou dispozitiv mobil il constituie profitul pe care il are producatorul lui de pe urma vanzarii unei unitati. Cum iPhone 6 si iPhone 6 Plus au fost puse in vanzare de cateva zile, cei de la IHS iSuppli, urmand o adevarata rutina, au desfacut in bucati cele doua dispozitive Apple intr-o incercare de a estima costul platit de compania americana pentru fiecare dintre componentele incluse in noile dispozitive. Rezultatele au fost oferite celor de la Re/code si ne arata ca Apple ar trebui sa aibă un profit urias de pe urma fiecarui iPhone vandut (desigur, daca tragem concluziile cat se poate de incorect).
Potrivit iSuppli, costurile de productie a unui iPhone 6 ar trebui sa porneasca de la 200 $ in cazul versiunii cu spatiu de stocare de 16 GB, ceea ce inseamna o marja de profit pentru Apple de 69 de procente. Aceasta marja creste cu cat dispozitivul are un spatiu de stocare mai mare intrucat costul memoriei flash de 128 GB va duce la cresterea costului de productie cu 47 de dolari fata de versiunea de baza, in timp ce un model de iPhone 6 cu stocare de 128 GB costa cu 200 $ mai mult decat versiunea de 16 GB (de baza).
Un rezultat asemanator se obtine si in cazul iPhone 6 Plus. Potrivit rezultatelor obtinute in urma calculelor facute de iSuppli, iPhone 6 Plus are un cost de productie care incepe de la 216 $ pentru versiunea de 16 GB chiar daca diferenta de pret fata de modelul mai mic este de 100 $ in cazul fiecarei versiuni. Acest cost poate sa creasca pana la 263 $ in cazul versiunii cu spatiu de stocare de 128 GB (care costa pe raft, de asemenea, cu 200 $ mai mult decat versiunea de 16 GB). Marja de profit in cazul unui iPhone cu spatiu de stocare de 128 GB este de pana la 70 de procente.
Diferenta dintre costurile de productie ale iPhone 6 si iPhone 6 Plus este datorata, in cea mai mare parte, ecranului mai mare. Se pare ca jumatate din cei 16 $ platiti in plus de catre Apple pentru un iPhone 6 Plus merg la ecranul mai mare, in timp ce restul sunt costuri asociate unor caracteristici cum ar fi bateria cu o capacitate mai mare, stabilizatorului optic de imagine si a altor diferente minore.
Ok, acum ii vom auzi pe cei care critica Apple pentru ca vinde telefoane de 200 $ la pret de 700 $. Aceasta teorie este din temelii gresita. Cum spuneam si la inceput, 200 $, respectiv 216 $ costa componentele si mana de lucru pentru iPhone 6 si iPhone 6 Plus, dar pe langa acestea exista alte costuri care ajung poate chiar sa dubleze suma de plecare. Daca dorim sa calculam corect costurile unui iPhone 6 sau iPhone 6 Plus trebuie sa cuprindem costurile de capital (cercetarea si dezvoltarea, salariile angajatiilor, si multe altele), transportul, costurile de promovare a dispozitivelor, costuri asociate (cum ar fi cele cu dezvoltarea viitoarelor versiuni ale iOS – cel putin 3 actualitzari majore putiand fi descarcate de fiecare terminal) si o multime de alte cheltuieli pe care Apple le are si pe care trebuie sa le amortizeze din vanzarea fiecarei unitati. Pe langa acestea, compania mai trebuie sa obtina si un profit pentru a ramane profitabila pe piata.
Pretul de vanzare al iPhone 6 si iPhone 6 Plus este, in magazinele companiei Apple din Europa, de 699 €, respectiv 799 €.
Cat este profitul concret al Apple in urma vanzarii unei unitati iPhone 6 sau iPhone 6 Plus? Nimeni nu stie in afara de compania americana. Evident acest profit nu depaseste cateva zeci sau poate sute de dolari, insa nu va asteptati la profituri de 400 € (si nici macar apropriate) de pe urma vanzarii unui terminal iPhone.
Nu putem incheia fara a specifica si cateva mentiuni importante facute de cei de la iSuppli. Desi primii care desfaceau in bucati dispozitivele iPhone 6 si iPhone 6 Plus sustineau ca acestea au cipuri A produse doar de catre TSMC, IHS a descoperit ca iPhone 6 si iPhone 6 Plus vin si cu cipuri Apple A8 produse de catre Samsung. Mai exact, 40% din necesarul de cipuri A8 este oferit de catre Samsung, iar restul de producatorul taiwanez (fiecare cip A8 costa compania americana 20$). A doua mentiune este ca iPhone 6 si iPhone 6 Plus sunt protejate cu un panou Gorilla Glass 3 si nu cu un alt tip de sticla sau safir, asa cum se zvonea pana acum.