Ecranul principal iti ofera pe orice dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch posibilitatea de a-ti accesa, printre altele, toate aplicatiile native preinstalate sau descarcate de pe App Store, precum si aplicatiile web (scurtaturile catre site-urile web favorite). Cu toate ca iOS ofera metode alternative de accesare a aplicatiilor prin intermediul Cautarii Spotlight sau a Siri, ecranul principal este folosit de cei mai multi dintre noi pentru a lansa aplicatiile dorite. Organizate in randuri si coloane, toate aplicatiile instalate sunt reprezentate prin pictograme/iconite, o simpla atingere pe pictograma ducand la deschiderea aplicatiei dorite. Chiar daca iPhone sau iPad vine in cutie cu numai cateva aplicatii preinstalate oferite de catre Apple, el are acces la cele peste 1,2 milioane de aplicatii disponibile pe App Store, iar o foarte mica parte dintre acestea vor putea fi, la alegere, instalate de utilizatori (citeste mai multe in tutorialul despre cum poti instala aplicatii pe noul iPhone sau iPad).
Dupa ce ai inceput sa instalezi o serie de aplicatii pe terminalul tau, probabil ca iti vei dori sa le organizezi cumva pentru a avea acces facil la cele pe care le utilizezi mai frecvent, si pentru a le lasa in plan secund pe cele care nu sunt chiar atat de importante. De exemplu, daca Facebook este una dintre cele mai folosite aplicatii de tine, atunci s-ar putea sa iti doresti sa pui pictograma aplicatiei pe prima pagina a ecranului principal, iar daca trimiti mai multe mesaje decat asculti muzica, atunci s-ar putea sa vrei sa scoti din dock (ultimul rand cu pictograme care ramane neschimbat indiferent de pagina ecranului principal accesata) aplicatia Muzica, si sa adaugi aplicatia Mesaje.
Indiferent cum ai dori sa aranjezi pictogramele pe ecranul principal al dispozitivului tau, trebuie sa stii ca acest proces este extrem de simplu si necesar pentru orice posesor de iPhone, iPad sau iPod touch.
Cum sa aranjezi aplicatiile pe ecranul principal al iPhone, iPad sau iPod touch
- Acceseaza ecranul principal deblocand ecranul terminalului iPhone sau iPad;
- Atinge si tine apasat degetul pe orice pictograma pana in momentul in care toate celelalte incep sa se miste (intra in modul “tremurand”);
- Dupa ce toate pictogramele au inceput sa se miste pe ecran:
- Aranjeaza aplicatiile: Trage oricare dintre iconitele de pe ecran in locul in care doresti sa o muti, iar daca veri sa o adaugi in dockul din partea de jos a ecranului, s-ar putea sa fie necesar intai sa scoti de acolo una dintre aplicatii si abia apoi sa o introduci. Nota: Dockul ramane la fel indiferent de paginile ecranului principal, iar el poate stoca pana la 4 aplicatii pe iPhone si iPod touch, si pana la 6 pe iPad;
- Creeaza o noua pagina cu aplicatii sau muta o aplicatie pe o pagina noua: Poti crea oricand o noua pagina cu aplicatii ducand oricare dintre iconite pana la marginea dreapta a ultimei pagini deja create. Poti muta o aplicatie de pe o pagina pe alta, tragand iconita ei in extrema stanga sau dreapta a ecranului principal, astfel incat ea sa iasa putin de pe ecran, iar apoi sa fie deschisa pagina anterioara/urmatoare. Nota: Punctele situate deasupra dockului ararta numarul de pagini create, iar punctul ingrosat de culoare alba iti arata pe ce pagina esti la un anumit moment.
- Aranjeaza aplicatiile: Trage oricare dintre iconitele de pe ecran in locul in care doresti sa o muti, iar daca veri sa o adaugi in dockul din partea de jos a ecranului, s-ar putea sa fie necesar intai sa scoti de acolo una dintre aplicatii si abia apoi sa o introduci. Nota: Dockul ramane la fel indiferent de paginile ecranului principal, iar el poate stoca pana la 4 aplicatii pe iPhone si iPod touch, si pana la 6 pe iPad;
- Atinge din nou butonul principal pentru a iesi din modul tremurand si a putea accesa oricare dintre aplicatiile disponibile.
In cazul in care nu esti multumit de modificarile facute pe ecranul principal, atunci trebuie sa stii ca poti sa reincepi de la zero, adica sa il resetezi: Atinge Configurari>General>Resetare, apoi atinge Resetati ecran principal pentru ca ecranul principal si aplicatiile sa revina la aranjamentul lor initial. De asemenea, acest proces va elimina toate dosarele, iar fundalul (wallpaper-ul) initial va fi restaurat.
imi apare cifra 1 la configurari pe ecranul de la iphone si vreau sa stiu de ce?
Pentru ca exista o actualizare a sistemului de operare disponibila. Poti efectua actualizarea urmand tutorialul: http://itutorial.ro/2014/03/11/cum-sa-actualizati-un-iphone-ipad-sau-ipod-touch-wireless-sau-prin-itunes-tutorial/