Actualizare: Jony Ive este din nou listat in pagina cu echipa de conducere a Apple. Compania Apple nu a comentat ceea ce pare sa fi fost o eroare, iar intreaga lume rasufla usurata ca indragitul designer britanic nu a parasit compania din Cupertino.
Jony Ive, unul dintre personajele foarte cunoscute ale Apple, a fost eliminat in cursul acestei dimineti de pe pagina web destinata conducerii companiei. Jonathan Ive a fost (sau poate ca este inca) vicepresedinte executiv al Apple si directorul departamentorului de design al companiei. Mutarea este una extrem de interesanta, mai ales ca Jony Ive este una dintre persoanele care au avut un rol extrem de important in succesul Apple din ultimii ani, fiind creatorul designului unor produse iconice, precum iMac, MacBook Pro, MacBook Air, iPhone, iPod, iPad si Mac Pro.

Deocamdata pagina designerului de origine britanica al Apple a ramas nemodificata si inca poate fi accesata de pe site-ul companiei. In prezent, Jony Ive raspunde de grupul de design industrial al Apple si este liderul diviziei de design a interfetei utilizator, o functie pe care a primit-o in 2012 dupa ce Scott Forstall, fostul vicepresedinte Apple responsabil pentru software-ul iOS, a fost fortat sa paraseasca Apple. Sub conducerea lui Jony Ive a fost creat si dezvoltat iOS 7, o versiune a iOS complet modificata pe partea de design.

Mutarea este una extrem de interesanta si este inca incert daca designerul britanic a parasit compania Apple, functia de conducere sau daca este o simpla eroare a site-ului companiei, iar in urmatoarele ore va fi reparata. Imi vine greu sa cred ca omul care a fost creditat pentru toate produsele companiei lansate dupa anul 1996, cand Steve Jobs s-a reintors la conducerea Apple pentru a salva compania de la faliment, a parasit Apple. Jony Ive a fost prezent in fiecare clip video de prezentare a produselor companiei si este unul dintre cei mai respectati oameni in interiorul Apple.
Vom reveni cu detalii de indata ce Apple va comenta mutarea sau Ive va fi listat din nou in pagina conducerii Apple.
Sursa: Apple