Anual, revista financiar-economica din Statele Unite, Fortune intocmeste o lista cu ceea ce considera a fi “Cele mai admirate companii din lume”. In ultimii sapte ani compania care s-a situat pe primul loc in acest top respectat a fost Apple, obtinand mereu cele mai mari punctaje pentru diferite criterii de departajare. In topul primelor 5 cele mai admirate companii din acest an se situeaza, in ordine dupa Apple, Amazon.com, Google, Berkshire Hathaway si Starbucks.
Distinctia anuala a celor de la Fortune se acorda dupa efectuarea unor sondaje in randul unor administratori, directori si analisti care ofera fiecarei companii un anumitg punctaj avand in vedere niste atribute-cheie cum ar fi inovatia, managementul angajatilor, responsabilitatea sociala si altele. Compania Apple a reusit sa stranga anul acesta un punctaj general de 7,94, in timp ce Amazon, ocupanta locului secund a obtinut un scor de 7,09 puncte. Din cele noua insusiri, Apple a reusit sa se claseze prima in sapte dintre acestea, cele doua categorii in care a fost devansata fiind responsabilitatea sociala, unde s-a clasat abia pe locul al cincilea si competivitatea globala, unde a precedat compania Google.
Puteti vedea intreaga lista cu cele mai admirate companii din lume urmand acest link.
Sursa: Fortune