Data de 10 septembrie se aproprie tot mai repede de noi si pe masura ce zilele trec alte informatii noi apar despre produsele care vor fi vedetele conferintei, iPhone-urile, dar si despre lansarea finala a iOS 7. Mark Gurman de la 9to5Mac, blogul american care are stranse legaturi cu persoane din interiorul companiei Apple si care a furnizat informatii corecte in trecut despre viitoarele produse Apple (inclusiv despre iOS 7 inainte ca acesta sa fie prezentat oficial), au publicat un nou raport destul de lung despre informatiile pe care le-au aflat de-a lungul ultimelor saptamani despre viitoarul iPhone 5S si despre iOS 7.
Pentru inceput suntem informati ca, desi terminalele iPhone cu “S” in denumire (iPhone 4S, iPhone 3GS) pastreaza designul si culorile modelelor de baza (iPhone 4, iPhone 3G), anul acesta vom vedea ceva diferit in ceea ce priveste iPhone 5S. Se pare ca 2013 este anul culorilor la Apple, iar pe langa iPhone 5C (celebrul iPhone cu carcasa de plastic inca nelansat de catre Apple) despre care se spune ca va avea o carcasa multiculora, compania din Cupertino urmeaza sa introduca o noua culoare si in iPhone-ul premium, pe langa albul si negrul cu care ne-am obisnuit in ultimii ani. Aceasta culoare este “auriul”, un auriu despre care ultimele zvonuri, inclusiv acesta, ne spun ca va fi asemanator culorii elegante si discrete a sampaniei, mai degraba decat unui lingou de aur, cum ne-am gandi cu totii atunci cand auzim cuvantul “auriu”. Ieri am explicat pe baza unor informatii aparute in ultimul timp pe internet cum va arata un iPhone auriu si care este motivul pentru care Apple ar putea lua o astfel de decizie.
Trecand de vestita culoare aurie, aflam de la 9to5Mac noi detalii despre cititorul de amprente si integrarea sa in butonul Home al iPhone 5S. Daca in urma cu vreo doua saptamani aflam de la analistul american Ming-Chi Kuo ca butonul Home din iPhone 5S urmeaza sa fie convex, se pare ca lucrurile nu stau chiar asa, persoane din interiorul companiei Apple informandu-i pe cei de la 9to5Mac ca acest buton nu va suferi modificari mari fata de butonul unui iPhone normal (fara cititor de amprente), Apple modificand usor forma, o modificare care oricum nu poate fi sesizata decat de un ochi antrenat. Se pare ca inginerii companiei din Cupertino au testat cititoarele de amprente fara ca ele sa fie integrate in terminal, aceasta fiind explicatia pentru care prototipurile timpurii aparute pana acum pe internet nu au avut un astfel de buton. Oricum, Gurman noteaza ca cititorul de amprente, pe cat de util si de dorit pare, pe atat de putin ar putea fi folosit de utilizatori, deoarece foarte putin posesori de iPhone isi seteaza un cod de acces. Compania Apple spera ca prin acest cititor de amprente sa sporeasca securitatea tuturor iPhone-urilor, implementand totusi in interorul aplicatiei Configurari un comutator care ne va permite sa dezactivam acest cititor, in cazul in care nu il folosim. In ceea ce priveste efectuarea platilor folosind cititorul de amprente, se pare ca inca nu vom avea posibilitatea de a face aceste lucruri, Apple putand sa modifice situatia in viitor. Practic, cititorul de amprente este o masura de securitate in ceea ce priveste deblocarea terminalului si cam atat, deocamdata.
Trecand la iOS 7, cei de la 9to5Mac ne informeaza ca versiunea pentru iPad a sistemului de operare are mult mai multe probleme decat cea pentru iPhone (daca sunteti dezvoltator de aplicatii si ati descarcat iOS 7 atat pe iPhone si iPad, atunci intelegeti diferenta) si asta datorita faptului ca iOS 7 a fost lansat pe iPad cu cateva saptamani dupa ce a fost disponibil pe iPhone, semn ca inginerii companiei si-au concentrat mult mai mult atentia pe modul in care functioneaza sistemul de operare pe iPhone, decat o face pe iPad. Din aceasta situatie rezulta ca, fie lansarea oficiala a iOS 7 va fi amanata pana cand vesriunea de pe iPad va functiona la fel de bine ca si cea de pe iPhone, fie cei de la Apple vor lansa initial iOS 7 pentru iPhone, urmand sa il lanseze oficial pentru iPad la cateva saptamani distanta, probabil la sfarsitul lunii septembrie sau inceputul lunii octombrie, atunci cand noile iPad-uri sunt programate sa isi faca aparitia.
Se pare ca inginerii companiei Apple lucreaza din greu pentru a se asigura ca iOS 7 va functiona fara intreruperi si pe iPhone 4, fiind destul de probabil ca iOS 7 sa fie chiar ultima versiune a iOS care aduce suport pentru terminalul lansat in vara anului 2010. De asemenea, se pare ca angajatii companiei Apple se pregatesc deja de sesiuni de instruire pentru utilizatorii care vor fi surprinsi de noul mod in care arata si functioneaza sistemul de operare pe dispozitivele lor, avand la inceput nevoie cateva ore de invatare.
In cele din urma, Gurman noteaza cateva detalii despre viitoarele versiuni ale iOS 7, inclusiv despre iOS 7.1 la care inginerii companiei lucreaza din greu deja si care ar urma sa includa noua functie iOS in the Car. De asemenea, se pare ca deja iOS 8 se afla in stadiul de proiect in laboratoarele celor de la Apple, dar despre aceasta versiune cred ca este cam prematur sa vorbim deja.
Deocamdata, lansarea iOS 7 Gold Master stim ca este programata pentru 5 septembrie, iar daca nu vor exista amanari sau modificari de planuri, atunci, macar pe iPhone, ar urma sa o puteti instala pe device-urile dvs. pana pe data de 20 septembrie. Noile iPhone-uri vor fi prezentate pe 10 septembrie in cadrul unei conferinte traditionale Apple, si tot atunci vom afla data exacta in care vom putea cumpara noile iPhone-uri, dar si data in care vom putea instala versiunea finala a iOS 7 pe dispozitivele noastre.
Sursa: 9to5Mac