Daca utilizati iCloud pentru a face backup pe iPhone-ul sau iPad-ul dvs, atunci probabil ca stiti faptul ca un cont iCloud va ofera 5GB spatiu de stocare. In functie de numarul device-urilor conectate la acest cont si de numarul aplicatiilor care salveaza datele in iCloud, acest spatiu s-ar putea sa fie prea mic pentru dvs. Daca nu platiti pentru mai mult spatiu de stocare, atunci nu veti mai putea face backup device-urilor dvs dupa ce ati consumat cei 5GB oferiti gratuit si va trebui sa reveniti la backupul prin iTunes.
Alegerea datelor aplicatiilor care sa fie backup va poate elibera o cantitate destul de mare de MB din planul de stocare de pe iCloud. Urmati pasii de mai jos pentru a vedea cum sa opriti backupul datelor pentru aplicatiile care va ocupa un spatiu de stocare foarte mare.
- Deschideti aplicatia Configurari din ecranul de pornire al iOS device-ului dvs;
- Apasati pe iCloud;
- Derulati pana in partea de jos a paginii si apasati pe butonul Stocare si backup;
- Apasati pe butonul Gestionare stocare situat in sectiunea Stocare;
- Aici veti vedea lista cu toate device-urile pe care se efectueaza backup prin acel cont iCloud. Apasati pe device-ul sub numele caruia scrie Acest iPhone sau Acest iPad. Nu puteti face modificari pentru alte device-uri in afara celui pe care il utilizati in acel moment;
- In sectiunea Optiuni backup, veti vedea o lista cu aplicatii a caror date sunt stocate in iCloud. Puteti opri backupul pentru unele aplicatii comutand butonul din dreptul lor pe OFF/O.
Tineti minte ca oprirea includerii datelor unei aplicatii in backupul iCloud, nu inseamna ca acea aplicatie nu va mai fi instalata in device-ul dvs dupa un restore, ci inseamna ca datele acelei aplicatii nu vor mai fi restituite. De obicei, rola film si aplicatiile destinate documentelor utilizeaza un spatiu de stocare mai mare. Daca decideti sa le opriti includerea in backupul iCloud, trebuie sa fiti sigur ca nu este nicio problema sa pierdeti datele din ele in cazul unui restore. Puteti reveni oricand asupra acestei decizii. Va recomandam sa efectuati backup prin iTunes pentru a uita de grija spatiului de stocare din iCloud, mai ales daca aveti mai multe iOS device-uri.