HBO Go este serviciul oferit de Home Box Office tuturor abonatiilor lor din intreaga lume, prin intermediul caruia acestia au posibilitatea de a viziona filmele si serialele de pe TV direct pe un computer sau un terminal mobil. Acest serviciu a ajuns nu demult si in Romania, cei de la HBO listand chiar si o aplicatie HBO Go in App Store. Desigur, asa cum poate ca ne-am fi asteptat, in Romania cei de la HBO au incheiat intelegere cu o singura firma de cablu, abonatii celorlalte doua mari firme de cablu din tara care au si abonament la HBO MaxPack neavand acces la acest serviciu.
Conform Bloomberg, Apple ar fi incheiat o intelegere cu HBO, iar serviciul HBO Go ar urma sa ajunga si pe Apple TV-uri in cursul primei jumatati a acestui an. Este totodata posibil ca acest serviciu sa fie disponibil si pentru utilizatorii Apple TV din Romania, chiar daca numai o parte dintre ei se vor putea bucura de el. Din pacate in Romania Apple nu ofera nici iTunes Movie Store si niciun alt serviciu de filme online pentru Apple TV.
Sursa: Bloomberg, via 9to5Mac