iWatch este poate chiar cel mai asteptat produs al companiei Apple din acest an, cu toate ca firma americana are destule surprize pregatite si pentru intregaa gama iPhone, dar si pentru Apple TV, conform mai multor zvonuri aparute pana acum. Fiind un produs complet nou, despre iWatch nu se cunosc inca prea multe detalii si asta cel mai probabil datorita faptului ca produsul nu a intrat inca in productie si probabil nici nu va intra inainte de a ne fi prezentat.
Din seria celor care incearca sa ne atraga atentia cu noi detalii despre ceasul inteligent face parte si publicatia asiatica Economic Daily News care, ca de obicei, citeaza persoane care cunosc planurile companiei din Cupertino. Potrivit unei stiri publicate astazi, compania Apple urmeaza sa lanseze in al treilea trimestru al acestui an (perioada iulie-septembrie) un ceas inteligent care va fi disponibil in doua marimi si trei modele, fiind adresat unei game mai variate de clienti. Practic firma americana va lansa o intreaga linie de ceasuri inteligente, marimile ecranelor lor fiind de 1,6 inch si 1,8 inch. Versiunea mai mare a ceasului inteligent denumit generic “iWatch” urmeaza sa fie disponibila in doua modele, unul dintre acestea fiind “de lux” multumita unui ecran protejat cu sticla de safir care ii va oferi o durabilitate mai mare.
Partea interesanta este ca destul de recent publicatia Reuters venea cu o informatie potrivit careia iWatch va fi disponibil intr-o versiune cu ecran de 2,5 inch, insa diagonalele specificate de publicatia asiatica astazi au fost vehiculate in mai multe stiri aparute in trecut. Legat de lansare, deocamdata nu stim prea multe lucruri sigure, insa site-ul Re/code sustinea saptamanile trecute ca Apple va prezenta primul sau dispozitiv care poate fi purtat in luna octombrie. Analistul american Ming-Chi Kuo, unul dintre cei mai credibili cand vine vorba despre furnizarea de informatii legate de produse Apple nelansate, ne indica recent ca ceasul va intra in productia de masa abia in luna noiembrie. Chiar daca informatiile par ca se bat cap in cap, in realitate este posibil acest scenariu intrucat lansarea unei categorii noi de produse este intr-atat de importanta pentru Apple incat nu este deloc de mirare faptul ca firma americana nu doreste sa produca nimic pana cand consumatorilor nu le va fi prezentat produsul.
Trecand mai departe, aceeasi publicatie ne vorbeste de faptul ca Apple va adopta noi tehnologii pentru ecranele tactile furnizate de catre TPK, dar si ca iPad Pro, tableta gigant cu ecran de 12,9 inch va fi lansata pana la finele anului. Informatiile legate de tableta Apple cu ecran mai mare sunt contradictorii intrucat nu demult ni s-a indicat faptul ca lansarea ei este programata abia pentru toamna anului viitor.
La final, GforGames ne aduce in atentie o noua stire aparuta in Asia. De data aceasta informatiile au legatura cu iPhone 6 sau, mai degraba, cu bateria terminalului. Se pare ca Apple a reusit in sfarsit sa gaseasca inca un furnizor de baterii care sa rezolve problemele de fabricare ale unor baterii mai subtiri ce pot fi implementate in carcasa ultra-subtire a viitorului terminal. Asta inseamna ca una dintre marile probleme intalnite in procesul de fabricatie a viitorului terminal a fost inlaturata, un al treilea producator de baterii contractat de firma americana fiind in carti pentru a furniza bateriile care respecta toate cerintele companiei Apple.


