Conferinta Apple de pe 9 septembrie nu ne-a adus mai multe informatii despre data lansarii iPhone 6 si iPhone 6 Plus in alte tari decat cele 10 care vor face parte din primul val de lansari: Statele Unite, Australia, Canada, Franta, Germania, Japonia, Hong Kong, Regatul Unit al Marii Britanii, Puerto Rico si Singapore. In aceste tari, dispozitivul va fi lansat pe 19 septembrie, iar o sesiune de precomenzi va incepe maine, 12 septembrie.

Chiar si fara a avea inca un comunicat de presa trimis de catre Apple pentru a anunta un nou val de lansari iPhone, diferite versiuni internationale ale site-ului web oficial al companiei ne confirma ca pana la finele acestei luni o sesiune de precomenzi va incepe in foarte multe tari noi. Potrivit Apple, pe data de 26 septembrie va incepe cel de-al doilea val oficial de precomenzi in tarile enumerate mai jos:

  • Austria
  • Belgia
  • Elvetia
  • Danemarca
  • Finlanda
  • Irlanda de Nord
  • Italia
  • Luxemburg
  • Portugalia
  • Rusia
  • Olanda
  • Noua Zeelanda
  • Norvegia
  • Spania
  • Suedia
  • Turcia
  • Taiwan

Separat de aceste tari, site-ul Apple din Emiratele Arabe Unite ne informeaza ca precomenzile pentru iPhone 6 si iPhone 6 Plus in aceasta tara incep pe data de 27 septembrie. Inceperea unei sesiuni de precomenzi pe 26-27 septembrie (la operatorii din tarile respective s-ar putea sa inceapa chiar si mai devreme) ne indica faptul ca al doilea val de lansari ar putea sa fie programat pentru luna octombrie a acestui an (in aceleasi tari si, posibil, altele).

Trebuie stiut ca s-ar putea ca lansarea iPhone 6 si iPhone 6 Plus din octombrie sa se produca simultan in mai multe tari. Din pacate, nu toate site-urile Apple au fost actualizate pentru a include informatii despre noile terminale, si nici versiunile pentru Romania sau Ungaria (la vecinii nostri exista un magazin online Apple).

In momentul in care Apple va anunta toate tarile care fac parte din noul val de lansari si, mai important, data la care iPhone 6 va ajunge oficial si in Romania, noi va vom informa, de asemenea.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.