Apple a facut la sfarsitul anului trecut unul dintre cele mai importante anunturi din ultimii ani, nu atat pentru utilizatorii din intreaga lume, cat pentru companie si abonatii celui mai mare operator de telefonie mobila din China si din lume. Compania Apple a reusit, dupa ani intregi de negocieri, sa ajunga la un acord cu China Mobile, un operator cu un portofoliu de 700 de milioane de abonati. Mai multe decat atat, punerea in vanzare a iPhone 5s si iPhone 5c va fi pe 17 ianuarie, intr-un moment numai bun avand in vedere faptul ca Anul Nou chinezesc, o sarbatoare extrem de importanta in cultura chineza, este celebrat la sfarsitul acestei luni.
La numai 2 zile inainte de a pune in vanzare cel mai iubit telefon inteligent din intreaga lume, Tim Cook impreuna cu presedintele China Mobile, Xi Guoha, au participat la un eveniment media ce a avut loc in Beijing, unde, conform unei stiri aparute pe The Wall Street Journal, Tim Cook a spus ca este “incredibil de optimist” in legatura cu noul parteneriat. Tim Cook si Apple, dar nu numai, nu au cum sa nu fie optimisti in legatura cu un acord care urmeaza sa creasca vanzarile de terminale iPhone cu cateva zeci de milioane in urmatorii ani. Nici Tim Cook si nici presedintele China Mobile nu au dorit sa faca previziuni in legatura cu vanzarile de terminale iPhone la care se asteapta, dar China Mobile a spuns in aceasta saptamana ca a primit 1,2 milioane de precomenzi pentru iPhone. De asemena, saptamana aceasta a aparut pe internet un zvon conform caruia Apple ar fi livrat 1,4 milioane de dispozitive iPhone 5s inaintea lansarii de vineri, dar nu au fost furnizate date despre numarul de terminale iPhone 5c livrate catre operatorul chinez.
Daca ne gandim putin la numarul de precomenzi inregistrate pentru iPhone in reteaua celui mai mare operator de telefonie din lume, in conditiile in care acesta nu a vandut si, implicit, nici promovat, timp de 7 ani terminale iPhone, atunci cifrele sunt de-a dreptul surprinzatoare. In comparatie, Apple a vandut un numar de 9 milioane de unitati iPhone 5s si iPhone 5c in weekendul lansarii din 11 tari, iar China Mobile a generat precomenzi care reprezinta aproximativ 15% din acest total. Desigur, la cele 1,2 milioane de precomenzi mai adaugam si dispozitivele care vor fi vandute de catre China Mobile in zilele imediat urmatoare lansarii, iar operatorul chinez ar putea deveni astfel operatorul ce a inregistrat cel mai mare numar de terminale iPhone comercializate imediat dupa lansare din intreaga lume.
Puteti vizualiza o parte din interviul acordat de CEO-ul Apple si presedintele celui mai mare operator de telefonie mobila de pe glob, accesand clipul video de mai jos:
Sursa: The WSJ