In cursul acestei dupa-amieze compania Apple a actualizat in mod automat toate Apple TV-urile pentru a oferi utilizatorilor din anumite tari si mai multe aplicatii pe micul device. Noua actualizare vine sa confirme in sfarsit multiple zvonuri aparute in ultimul timp cu privire la posibila adaugare a popularului canal VEVO pe Apple TV, utilizatorii din Statele Unite si din tarile in care canalul este disponibil avand acum posibilitatea de a vizualiza cele peste 75,000 de clipuri video muzicale pe care le detine VEVO. Pe langa aplicatia VEVO, pe care sincer mi-as dori sa o fi primit si utilizatorii romani, compania Apple a mai adaugat doua aplicatii Disney, Disney Channel si Disney XD, cei din Cupertino incheind de ceva timp un parteneriat cu popularul post de televiziune. Aplicatia The Weather Channel a fost si ea adaugata pe Apple TV-uri, utilizatorii avand posibilitatea de a verifica starea meteo in locatiile in care se afla direct de pe televizor. La final a fost adaugata o aplicatie pentru canalul Smithsonian care ofera utilizatorilor din Statele Unite care au abonamente speciale acces la emisiunile istorice, sctiintifice si culturale ale televiziunii americane.
Trebuie mentionat ca utilizatorii din Romania, asa cum din pacate ne-am obisnuit, nu primesc niciuna din noile aplicatii, putand totusi sa le acceseze daca au Apple ID-urile inregistrate in App Store SUA. De asemenea, aplicatiile au aparut automat pe toate Apple TV-urile, deci nu va trebui facut niciun update pentru a le avea.