Apple doreste de o buna bucata de timp sa intrerupa orice fel de colaborare cu Samsung, cautand companii care sa-i poata inlocui pe coreeni in ceea ce priveste fabricarea partilor componente ale iOS device-urilor. In acest sens, a aparut un nou zvon conform caruia oameni din echipele de conducere ale Apple si Intel s-ar fi intalnit zilele trecute pentru a incheia un acord privind producerea cipurilor utilizate in iOS device-uri.
Desi in trecut cei de la Intel fabricau numai procesoare proiectate de catre ei pe care mai apoi le vindeau producatorilor de computere, se pare ca acum si-au modificat usor strategia alegand sa fie si fabricanti de cipuri care nu le folosesc tehnologia. Este cert faptul ca Apple cauta un inlocuitor pentru Samsung, purtand in trecut discutii si cu taiwanezii de la TSMC, dar Intel pare a fi o solutie mult mai buna decat acestia, avand capacitatea de a produce suficiente cipuri pentru a acoperi cererea Apple.
Sursa: Reuters, via MacRumors