ULTIMELE ARTICOLE

iOS 14.2.1 a fost lansat pentru gama iPhone 12

iOS 14.2.1 a fost lansat în această seară de către Apple, și este o nouă actualizare de software concentrată pe corectarea de erori. Noua versiune de iOS vine la două săptămâni distanță de iOS 14.2, nu a fost testată în prealabil cu programatorii, și este disponibilă numai pentru modelele iPhone din gama iPhone 12.

iOS 14.2.1 Noutăți

Potrivit notițelor lansării publicate de către Apple, iOS 14.2.1 adresează câteva probleme importante descoperite pe noile modele de iPhone. În primul rând, această actualizare adresează o eroare din cauza căreia mesajele text MMS nu erau recepționate nici în conversațiile individuale și nici în cele de grup. De asemenea, această versiune adresează o problemă din cauza căreia ecranul de blocare al iPhone 12 mini rămânea fără răspuns. iOS 14.2.1 mai include o corectură pentru protezele auditive Made for iPhone care prezentau probleme de calitate a sunetului. Notițele lansării acestei actualizări sunt listate mai jos: iOS 14.2.1 adresează următoarele probleme pentru iPhone-ul dvs.:
  • Unele mesaje MMS nu puteau fi recepționate.
  • Dispozitivele auditive Made for iPhone puteau avea probleme de calitate a sunetului la ascultarea de conținut audio de pe iPhone.
  • Ecranul de blocare putea rămâne fără răspuns pe iPhone 12 mini.

Actualizare iPhone și iPad

Deși nu introduc funcționalități noi pentru majoritatea utilizatorilor, actualizarea la iOS 14.2.1 le este recomandată tuturor posesorilor de iPhone 12. iOS 14.2.1 poate fi descărcat și instalat pe iPhone 12 mini, iPhone 12, iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max, atât prin intermediul sistemului de actualizare software al iOS / iPadOS (OTA), cât și prin intermediul aplicației iTunes pentru Mac și PC / Finder (pe macOS 10.15 și ulterior). Indiferent de metoda aleasă, pașii necesari pentru actualizarea dispozitivului sunt prezentați în cadrul articolului la care face trimitere linkul de mai jos: iOS 14.2.1 succede iOS / iPadOS 14.2 care reprezintă cele mai recente versiuni majore ale iOS 14 și iPadOS 14, aducând o serie de caracteristici noi. Mai multe detalii despre noutățile din iOS 14.1 sunt disponibile aici. În prezent, Apple testează împreună cu programatorii și utilizatorii iOS / iPadOS 14.3, noi versiuni majore pentru iPhone și iPad care vin cu o serie de caracteristici noi.

macOS Big Sur 11.1 beta 1 a fost lansat de către Apple

0
Actualizare 18 noiembrie, ora 22:46: macOS Big Sur 11.1 public beta 1 a fost, de asemenea, lansat pentru membrii Apple Software Beta și are același număr de build precum versiunea dedicată programatorilor.
La nici o săptămână distanță de lansarea primei versiuni publice de macOS Big Sur – 11.0.1 -, Apple a început să testeze împreună cu programatorii și, în curând, cu membrii Apple Software Beta, o nouă versiune de prelansare a acestui sistem de operare. macOS Big Sur 11.1 beta 1 este, așadar, disponibil începând de acum pentru toți dezvoltatorii înscriși pe Apple Developer Center. Deocamdată, cel mai interesant aspect al acestei noi versiuni a sistemului de operare macOS testate de către Apple este… numărul de versiune. Se pare că Apple, odată cu macOS Big Sur, a început să aplice rețeta numerelor de versiune folosită și la iOS / tvOS și watchOS. Astfel, după 19 ani în care toate versiunile majore de macOS / OS X au fost 10.x, începând cu Big Sur acestea vor fi 11, 12, 13 șamd., iar actualizările intermediare primite de aceste versiuni vor avea numărul 11.x / 12.x etc. În cazul în care aplica aceeași rețetă de până acum, Apple ar fi trebuit să fi lansat acum macOS 11.0.2 beta și nu macOS 11.1 beta. Noutăți importante în prezentul build de macOS testat de către Apple nu au fost descoperite momentan de către programatorii care l-au descărcat și instalat pe computerele lor. Cu toate acestea, în cazul în care vor fi descoperite caracteristici noi și importante, noi le vom prezenta în cadrul acestui articol. macOS 11.1 beta 1 poate fi descărcat și instalat de îndată pe Mac-urile dezvoltatorilor de aplicații (care au mai avut instalate versiuni beta de macOS 11.0 pe Mac-ul pe care doresc să îl actualizeze), via secțiunea Actualizare software din Preferințe sistem. Versiunea finală a macOS 11.1 va fi lansată, probabil, în iarnă. macOS 11.1 succede macOS 11.0.1, care este prima versiune publică de macOS Big Sur, o actualizare extrem de importantă adusă sistemului de operare macOS. Mai multe detalii despre noutățile aduse de macOS Big Sur sunt disponibile aici. Notă: Dacă ai efectuat actualizarea la macOS 11.1 Big Sur beta 1 și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu, mai jos în cadrul acestui articol.

iOS 14.3 beta 2 și iPadOS 14.3 beta 2 au fost lansate pentru iPhone și iPad

Actualizare 18 noiembrie, ora 22:48: iOS 14.3 / iPadOS 14.3 public beta 2 au fost, de asemenea, lansate pentru membrii Apple Software Beta și au același număr de build precum versiunile dedicate programatorilor. În plus, Apple a mai lansat în această seară și watchOS 7.2 beta 2 și tvOS 14.3 beta 2 pentru toți dezvoltatorii de aplicații.
Apple a lansat în această seară iOS 14.3 beta 2 și iPadOS 14.3 beta 2 pentru dezvoltatorii de aplicații. Noile versiuni de prelansare sosesc la aproximativ o săptămână distanță de lansarea iOS / iPadOS 14.3 beta 1. Având în vedere numărul de versiune, iOS 14.3 și iPadOS 14.3 sunt actualizări majore pentru iOS 14, aducând o serie de caracteristici noi și importante pe iPhone, iPad și iPod touch. Încă din prima versiune de prelansare a acestor actualizări au fost descoperite câteva caracteristici noi, cum ar fi, în primul rând, ProRAW. Anunțată luna trecută, în cadrul evenimentului de prezentare a iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max, ProRAW este o funcționalitate cu ajutorul căreia utilizatorii ce preferă să înregistreze fotografii în format RAW vor beneficia de îmbunătățiri pe partea de imagine precum reducerea zgomotelor și ajustările de expunere multi-cadru în timp ce folosesc acest format. Această funcționalitate poate fi activată din meniul Cameră al aplicației Configurări de pe dispozitivele iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max cu iOS 14.3 beta instalat. Odată activată, în aplicația Cameră va apărea un comutator RAW în partea dreaptă sus a interfeței prin care vei putea activa / dezactiva înregistrarea foto în format RAW. Fotografiile înregistrate cu ProRAW au o dimensiune de aproximativ 25MB fiecare. Ecosia, motorul de căutare german care donează 80% sau mai mult din profiturile sale ONG-urilor care se ocupă cu reîmpădurire, este disponibil acum pe iPhone și iPad ca alternativă pentru Căutare Google, DuckDuckGo, Yahoo și Bing. iOS 14.3 mai include posibilitatea de a adăuga date privind sarcina în aplicația Sănătate, sugestii de aplicații de la terți în procesul de configurare al dispozitivelor iPhone și iPad (în unele țări), posibilitatea de a scana codurile QR pentru App Clips cu aplicația Cameră, opțiunea de a actualiza accesoriile HomeKit cu ajutorul aplicației Locuință, introduce, în Vremea, recomandări de sănătate atunci când nivelul de calitate al aerului în zona în care te afli (dacă locuiești în SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, India și Mexic) atinge un anumit nivel. În plus, noua versiune de iOS mai include și câteva indicii cu privire la produse Apple nelansate. Aceasta introduce o pictogramă care dezvăluie designul AirPods Studio, precum include și câteva indicii cu privire la compatibilitatea viitoare a aplicației Găsire cu unele dispozitive de localizare a articolelor de la terți (cum ar fi, de exemplu, Tile). Apple a menționat implementarea acestei din urmă caracteristici în iunie, atunci când a prezentat iOS 14, și se pare că în curând dispozitivele de la terți vor putea fi localizate direct din aplicația preinstalată Găsire. Totodată, codul iOS 14.3 mai confirmă faptul că watchOS 7.2 (versiune testată, de asemenea, de către Apple) va fi implementată o caracteristică Fitmess Cardio pentru Apple Watch, o caracteristică pe care Apple o descrie astfel: „Apple Watch poate accesa datele tale referitoare la fitness cardio, un indicator puternic al stării tale generale de sănătate. Pentru a activa estimările în afara exercițiilor fizice, activați Detectare încheietură”. Nivelurile cardio fitness vor fi disponibile pentru utilizatorii cu vârsta de peste 20 de ani și sunt estimate ținând cont de vârstă, Apple urmând a trimite notificări referitoare la această caracteristică pe iPhone.
iOS 14.3 beta 2 și iPadOS 14.3 beta 2 pot fi descărcate de pe Apple Developer Center sau cu ajutorul sistemului de actualizare al iOS, de către toți dezvoltatorii de aplicații care și-au descărcat pe dispozitivele lor profilul pentru iOS 14/iPadOS 14. Deocamdată, iOS 14.3 / iPadOS 14.3 public beta 2 nu sunt disponibile pentru utilizatori, însă ne așteptăm ca ele să fie publicate în curând. Nici data lansării versiunilor finale ale iOS/iPadOS 14.3 nu este cunoscută, însă ne așteptăm ca ele să fie disponibile pentru publicul larg cel mai devreme în iarnă. iOS 14.3 / iPadOS 14.3 succed iOS / iPadOS 14.2, care reprezintă cele mai recente versiuni majore ale iOS 14 și iPadOS 14, aducând peste 100 de caractere emoji noi, noi fundaluri, îmbunătățiri pentru În redare și Airplay 2, caracteristica Interfon ș.a. Notă: Dacă ai instalat iOS 14.3 / iPadOS 14.3 beta 2 și ai descoperit alte noutăți decât cele mai sus prezentate, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu.

iOS / iPadOS 14.3 public beta 1 au fost lansate pentru iPhone și iPad. Iată ce noutăți aduc

Apple a lansat luni seară iPadOS 14.3 și iOS 14.3 public beta 1 pentru utilizatorii de iPhone, iPad și iPod touch înscriși în Apple Software Beta. Noile actualizări sosesc la o zi distanță de iOS 14.3 / iPadOS 14.3 beta 1 (versiunile dedicate dezvoltatorilor, cu care împart același număr de build). Având în vedere numărul de versiune, iOS 14.3 și iPadOS 14.3 sunt actualizări majore pentru iOS 14, aducând o serie de caracteristici noi și importante pe iPhone, iPad și iPod touch. Încă din această primă versiune au fost descoperite câteva caracteristici noi, cum ar fi, în primul rând, ProRAW. Anunțată luna trecută, în cadrul evenimentului de prezentare a iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max, ProRAW este o funcționalitate cu ajutorul căreia utilizatorii ce preferă să înregistreze fotografii în format RAW vor beneficia de îmbunătățiri pe partea de imagine precum reducerea zgomotelor și ajustările de expunere multi-cadru în timp ce folosesc acest format. Această funcționalitate poate fi activată din meniul Cameră al aplicației Configurări de pe dispozitivele iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max cu iOS 14.3 beta instalat. Odată activată, în aplicația Cameră va apărea un comutator RAW în partea dreaptă sus a interfeței prin care vei putea activa / dezactiva înregistrarea foto în format RAW. Fotografiile înregistrate cu ProRAW au o dimensiune de aproximativ 25MB fiecare. Ecosia, motorul de căutare german care donează 80% sau mai mult din profiturile sale ONG-urilor care se ocupă cu reîmpădurire, este disponibil acum pe iPhone și iPad ca alternativă pentru Căutare Google, DuckDuckGo, Yahoo și Bing. iOS 14.3 mai include posibilitatea de a adăuga date privind sarcina în aplicația Sănătate, sugestii de aplicații de la terți în procesul de configurare al dispozitivelor iPhone și iPad (în unele țări), posibilitatea de a scana codurile QR pentru App Clips cu aplicația Cameră, opțiunea de a actualiza accesoriile HomeKit cu ajutorul aplicației Locuință, introduce, în Vremea, recomandări de sănătate atunci când nivelul de calitate al aerului în zona în care te afli (dacă locuiești în SUA, Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, India și Mexic) atinge un anumit nivel. În plus, noua versiune de iOS mai include și câteva indicii cu privire la produse Apple nelansate. Aceasta introduce o pictogramă care dezvăluie designul AirPods Studio, precum include și câteva indicii cu privire la compatibilitatea viitoare a aplicației Găsire cu unele dispozitive de localizare a articolelor de la terți (cum ar fi, de exemplu, Tile). Apple a menționat implementarea acestei din urmă caracteristici în iunie, atunci când a prezentat iOS 14, și se pare că în curând dispozitivele de la terți vor putea fi localizate direct din aplicația preinstalată Găsire. Totodată, codul iOS 14.3 mai confirmă faptul că watchOS 7.2 (versiune testată, de asemenea, de către Apple) va fi implementată o caracteristică Fitmess Cardio pentru Apple Watch, o caracteristică pe care Apple o descrie astfel: „Apple Watch poate accesa datele tale referitoare la fitness cardio, un indicator puternic al stării tale generale de sănătate. Pentru a activa estimările în afara exercițiilor fizice, activați Detectare încheietură”. Nivelurile cardio fitness vor fi disponibile pentru utilizatorii cu vârsta de peste 20 de ani și sunt estimate ținând cont de vârstă, Apple urmând a trimite notificări referitoare la această caracteristică pe iPhone. Posesorii de iPhone, iPad și iPod touch care s-au înscris în programul Apple Software Beta și care au instalat profilul necesar pentru iOS 14 / iPadOS vor primi prima versiune public beta a iOS 14.3 / iPadOS 14.3 prin intermediul sistemului de actualizare software al iOS, fără a mai fi necesar să parcurgă alți pași în vederea descărcării prezentei actualizări. Cei care nu au descărcat profilul în cauză, dar își doresc să facă upgrade la iOS 14.3 vor putea urma pașii de aici pentru a-și instala versiunea de prelansare dorită. Data lansării versiunilor finale ale iOS/iPadOS 14.3 nu este cunoscută, însă ne așteptăm ca ele să fie disponibile pentru publicul larg cel mai devreme în iarnă. iOS 14.3 / iPadOS 14.3 succed iOS / iPadOS 14.2, care reprezintă cele mai recente versiuni majore ale iOS 14 și iPadOS 14, aducând peste 100 de caractere emoji noi, noi fundaluri, îmbunătățiri pentru În redare și Airplay 2, caracteristica Interfon ș.a. Notă: Dacă ați descoperit și alte noutăți decât cele mai sus prezentate, vă rugăm să ne anunțați printr-un comentariu.

Black Friday 2020 în România. Descoperă cele mai bune reduceri la produsele Apple

Black Friday este unul dintre cele mai așteptate momente din an deoarece reușește să strângă sute de milioane de oameni în fața computerelor, telefoanelor, tabletelor sau a magazinelor care organizează campanii de reduceri masive pentru a marca începerea sezonului cumpărăturilor. Evenimentul este prezent în România de suficient timp încât el să fi fost românizat deja, prin faptul că magazinele organizează Black Friday aproape săptămânal, fie că ne aflăm în luna noiembrie, în decembrie sau chiar în iulie. Din fericire, însă, un Black Friday mai apropriat oarecum de adevăratul sens al cuvântului există teoretic și la noi, iar anul acesta cade pe data de 13 noiembrie. Cu acest prilej, câteva magazine (începând cu eMAG) fac reduceri „masive” la o parte dintre produsele aflate în ofertele proprii, incluzând și numeroase dispozitive Apple (surprinzător sau nu, uneori chiar și fără a le crește prețul în prealabil). Ca de obicei, noi ne vom concentra atenția în special asupra produselor Apple și a celor compatibile cu acestea, drept pentru care dacă ești în căutarea unui iPhone, iPad, Apple Watch, Apple TV, Mac, Beats etc., și ai vrea să vezi ofertele de Black Friday 2020 ale magazinelor din Romania numai la aceste dispozitive, atunci ai nimerit în locul care trebuie!

Black Friday 2020 în Romania Rezumat magazine unde găsești oferte la produsele Apple

Black Friday 2020 în Romania Reduceri la produsele Apple

eMAG

Actualizare 13 noiembrie, ora 07:38: eMAG a dat startul reducerilor aici. Actualizare 12 noiembrie, ora 23:08: o parte din catalogul eMAG de Black Friday a fost publicat și poate fi accesat de aici. Dintre produsele Apple la reducere în catalog se numără:
  • iPhone 7 32GB auriu – 1.199,99 lei (redus de la 1.599,99 lei).
  • iPad 10,2 inchi (modelul din 2019), 32GB cu Wi-Fi + Cellular, gri stelar – 2.099,99 lei (redus de la 2.359,99 lei)
Așa cum era de așteptat, campania de Black Friday organizată de eMAG este cea mai așteptată în rândul românilor. Păstrând tradiția ultimilor nouă ani, cel mai mare retailer din România va da startul reducerilor la mii de produse mâine dimineață (ora exactă nu a fost anunțată, însă ar fi indicat să aveți instalată aplicația disponibilă pe App Store pentru a fi siguri că prindeți cele mai bune oferte; anul trecut, eMAG a dat startul reducerilor în jurul orei 7:20). De asemenea, este indicat să vă autentificați în cont, să selectați un punct de livrare favorit și să salvați la Favorite produsul / produsele dorite pentru a putea să le cumpărați, dacă vor avea prețul corect, de îndată ce intră la promoție (reține că oferta de BF a eMAG va fi actualizată pe tot parcursul zilei de 13 noiembrie). Până la această oră, eMAG nu a prezentat întregul catalog de Black Friday, ci doar câteva produse care vor intra dimineață la un preț foarte mic. Printre acestea nu se numără niciun produs de la Apple, însă de îndată ce va fi anunțat catalogul, le vom prezenta și pe acestea (pentru că, da, eMAG a anunțat că, printre alții, Apple este unul dintre partenerii săi de Black Friday). Așadar, până atunci când vom ști produsele Apple reduse, vă las mai jos produsele cu reduceri mari, care, probabil, vor intra la aceste prețuri atunci când se va da startul campaniei:

Descoperă toată oferta de Black Friday a eMAG aici


Altex

După ce în ultimul an a organizat Black Friday cam în fiecare săptămână, Altex a decis să vină și de Black Friday-ul „oficial” cu o serie de promoții mai mult sau mai puțin atractive la produsele din ofertele proprii. Printre produsele reduse de acest retailer se numără și câteva dispozitive de la Apple, iar acestea chiar sunt reduse (prin comparație cu prețurile la care au fost comercializate în ultimele 12 luni). Rețineți că toate reducerile menționate mai jos sunt valabile deja:

Accesează întreaga ofertă de Black Friday a Altex


QuickMobile

Începând de vineri, 13 noiembrie, QuickMobile va avea reduceri de până la 70% la telefoane, accesorii, gadgeturi și tablete, printre care se vor număra, desigur și unele produse de la Apple. Deocamdată pagina acestui magazin online nu este activă, însă promoțiile vor putea vi vizualizate, de îndată ce vor fi disponibile, urmând linkul de mai jos:

Accesează întreaga ofertă de Black Friday a QuickMobile


PC Garage

Încă de la miezul nopții, PC Garage va da startul reducerilor de Black Friday.

Accesează magazinul online al PC Garage

Flanco

La ora 0:00, Flanco promite să dea startul reducerilor de Black Friday. Deocamdată nu știm care sunt produsele pe care le vor avea la reducere, dar dacă printre acestea se numără și dispozitive Apple, vă vom anunța de îndată.

Accesează întreaga ofertă de Black Friday a Flanco

Orange

Anul acesta, cel mai mare operator de la noi din țară a dat startul reducerilor de Black Friday încă de la începutul săptămânii curente. Cei de la Orange promit reduceri de până la 90% la o gamă variată de produse, însă nu vă așteptați să vedeți tăieri de prețul atât de mari la altceva decât unele accesorii. Prea multe produse de la Apple la prețuri interesante nu se regăsesc deocamdată în oferta Orange, dar dacă acest lucru se va schimba, noi vom reveni cu noutăți.

Accesează întreaga ofertă de Black Friday a Orange

  Articol actualizat în permanență. Te rugăm să revii pentru mai multe oferte. Notă: Toate prețurile afișate după sintagma „redus de la” sunt cele menționate pe paginile retailerilor începând cu data de 12 noiembrie 2020.

macOS 11.0 Big Sur a fost lansat pentru toți utilizatorii de Mac. Iată toate noutățile

A sosit momentul pe care milioane de posesori de Mac l-au așteptat o vară și aproape o toamnă întreagă! Versiunea finală a macOS Big Sur 11.0 s-a lansat, ceea ce înseamnă că poate fi descărcată gratis pe toate modelele de Mac eligibile. Big Sur a fost testat cu programatorii și utilizatorii încă de la finele lunii iunie, iar prima sa versiune publică este 11.0.1 (care s-a bucurat, de asemenea, de o perioadă de testare, dar mult mai scurtă).

S-a lansat macOS Big Sur 11.0 Iată toate noutățile

Big Sur este denumirea celei mai recente versiuni de macOS, iar 11.0 este numărul ei de versiune. Saltul de la versiunile 10.x la 11.0 se datorează faptului că macOS Big Sur vine cu o interfață reproiectată și cu infrastructura necesară pentru Mac-urile viitorului. De la curbura ferestrelor și până la pictogramele aplicațiilor, meniuri, butoane și chiar sunetele de sistem, totul a fost modificat într-un fel sau altul, astfel că macOS este mai modern, dar totuși familiar pentru vechii utilizatori.macos big sur Reîmprospătată și ea, bara de meniu cuprinde acum un centru de control pe care utilizatorii îl pot personaliza pentru a avea la îndemână elementele de control de care au nevoie (pentru sunet, conectivitate, luminozitate șamd.). Centrul de notificări a fost și el reproiectat, iar acum afișează widgeturi cu un design foarte apropriat celor din iOS 14 și iPadOS 14, precum și notificări mai interactive care sunt grupate după aplicație și nu în funcție de ordinea sosirii lor. Safari a primit o actualizare majoră care îl face mai rapid și mai eficient, oferind totodată utilizatorilor câteva noutăți importante, cum ar fi o pagină de pornire ce poate fi personalizată cu o imagine de fundal și cu noi secțiuni, cum ar fi lista de lecturi și file iCloud. Filele din browser au fost reproiectate, a fost integrată o caracteristică de traducere a paginilor web (într-un număr mic de limbi) și au fost îmbunătățite semnificativ extensiile (dezvoltatorii vor putea porta extensiile pentru Chrome și Firefox, iar utilizatorii le vor putea descărca direct de pe App Store). În ceea ce privește intimitatea utilizatorilor, Safari va oferi opțiunea de a alege cu ce site-uri poate lucra o extensie și va oferi Rapoarte de intimitate care vor prezenta tracker-ele blocate din site-urile web.safari macos big sur beta 2 Aplicația Mesaje a fost reproiectată pentru a include caracteristicile din iOS, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fixa conversațiile favorite, precum și mențiuni, răspunsuri, un nou motor de căutare mai complex și chiar posibilitatea de a folosi caractere Memoji și efecte de ecran. Și Hărția primit o actualizare majoră, oferind caracteristica cercetați împrejurimile, hărți de interior, ghiduri (liste cu puncte importante de atracție, restaurante și nu numai) și itinerarii pentru biciclete și mașini electrice (care pot fi trimise pe iPhone, iar actualizările pentru timpul estimat de sosire sunt accesibile pentru prima dată și de pe Mac).mesaje macosbigsur Aplicația Poze a primit un instrument de Retuș mai bun, secțiunea Pentru dvs. din aplicația Muzică a fost înlocuită cu Ascultați acum, aplicația Locuință este compatibilă cu funcționalitățile de recunoaștere facială și de delimitare a zonelor de „activitate” pentru camerele video compatibile, iar Siri poate răspunde mai multor întrebări decât în versiunile precedente de macOS. În viitor, App Store din macOS Big Sur va oferi utilizatorilor informații detaliate despre felul în care aplicațiile listate protejează intimitatea și despre informațiile pe care le colectează. În plus, Apple a modificat felul în care sistemul se actualizează pentru a reduce durata de timp necesară finalizării actualizărilor de sistem.arhitectura arm apple big sur macos Mai multe detalii despre toate noutățile din macOS Big Sur 11.0 sunt disponibile în cadrul articolului către care face trimitere linkul de mai jos: Pe parcursul perioadei de testare, Apple a mai adăugat și alte câteva mici modificări față de cele anunțate în cadrul WWDC 2020. În macOS Big Sur beta 3, spre exemplu, gigantul californian a introdus o pictogramă decentă pentru baterie în meniul Baterie din Preferințe sistem, a modificat aspectul pictogramei aplicației Muzică și a actualizat unele sunete de sistem (mai multe detalii aici). Toate modelele noi de Mac introduse de către Apple săptămâna aceasta vor veni cu Big Sur preinstalat. Această versiune introduce un design complet nou, dar totuși familiar, precum și o serie de actualizări majore pentru aplicații importante precum Safari, Hărți și Mesaje. macOS 11.0 mai este proiectat, încă de la nucleul său, pentru a beneficia complet de toate capacitățile și de toată puterea M1, oferind un spor important în performanțe, o autonomie a bateriei incredibilă și protecții pe partea de securitate mai puternice ca oricând. Apple susține că, datorită M1, tot ceea ce vei face pe Mac se va simți mai rapid și mai lin. Asemenea iPhone sau iPad, Mac-urile cu aceste chipset-uri și, implicit, cu Big Sur, se vor trezi instantaneu din adormire. Navigarea cu Safari – despre care Apple spune că oricum era deja cel mai rapid browser din lume – va fi cu până la de 1,5 ori mai rapidă la rularea JavaScript și de aproape două ori mai responsive. Cu Big Sur și M1, utilizatorii de Mac se vor bucura, potrivit Apple, încă de la lansare, de o gamă variată de aplicații. Totul de pe software-ul Apple pentru Mac este acum Universal și funcționează nativ pe sistemele cu M1. Aplicațiile pentru Mac care nu au fost actualizate pentru Universal vor funcționa în continuare grație tehnologiei Apple Rosetta 2. Iar aplicațiile concepute numai pentru iPhone / iPad vor funcționa de acum și pe Mac-urile cu siliciu de la Apple.

macOS Big Sur 11.0 Notițele lansării

Potrivit Apple, „macOS Big Sur aduce cel mai avansat sistem de operare desktop din lume la un nou nivel de putere și frumusețe. Descoperiți Mac-ul la potențialul său maxim, cu noul design rafinat. Bucurați-vă de cea mai importantă actualizare Safari de până acum. Explorați noile caracteristici pentru Hărți și Mesaje. Și beneficiați de și mai multă transparență privind confidențialitatea.” Design • Noul design al aplicațiilor vă permite să vă concentrați asupra conținutului folosind bare de instrumente și bare laterale de înălțime integrală, utilizând mai eficient spațiul • Bara de meniu este mai spațioasă și are un nou material translucid, care devine mai vibrant la interacțiune • Sunetele de sistem actualizate includ sunetul de pornire și pentru transferarea fișierelor, mutarea în coș etc. Centrul de control • Centrul de control aduce meniurile și comenzile favorite într-un loc convenabil din bara de meniu, pentru a ajusta rapid configurările în timp ce lucrați • Extinderea meniurilor din centrul de control afișează comenzi suplimentare • Meniurile favorite din centrul de control pot fi fixate în bara de meniu Centrul de notificări • Centrul de notificări actualizat aduce notificările și widgeturile într-o singură vizualizare • Notificările interactive afișează informații și acțiuni suplimentare când sunt extinse • Noi widgeturi atractive pentru Calendar, Ceas, Notițe, Poze, Podcasturi, Mementouri, Timp de utilizare, Bursa și Vremea • Modul de editare permite adăugarea de widgeturi noi și personalizarea dimensiunii • Compatibilitate cu widgeturi din aplicații terțe Safari • Cel mai rapid browser de computer din lume oferă performanță și eficiență energetică de top* • Noua pagină personalizabilă de pornire permite fixarea unei imagini de fundal și alegerea conținutului, inclusiv lista de lecturi, filele iCloud, raportul de confidențialitate etc. • Compatibilitate sporită pentru extensii și o nouă categorie dedicată extensiilor în App Store • Noul design al filelor include pictograme favicon și afișează previzualizări ale site-urilor atunci când țineți cursorul peste o filă • Traducere (beta) pentru engleză, spaniolă, chineză simplificată, franceză, germană, rusă sau portugheză braziliană • Raportul de confidențialitate arată modul în care Safari vă protejează intimitatea navigării, indicând urmăritorii blocați de împiedicarea inteligentă a urmăririi • Monitorizarea parolelor din Safari evaluează în mod securizat parolele salvate pentru a depista dacă au fost implicate într-o scurgere de date • Solicitările de confidențialitate Safari pentru extensii vă permit să alegeți când un site poate utiliza o extensie Mesaje • Conversațiile fixate mențin până la nouă șiruri de mesaje favorite în partea de sus a listei • Mențiunile vă permit să direcționați un mesaj către o persoană dintr-o conversație de grup • Răspunsurile în linie vă permit să răspundeți la un mesaj anterior din conversație • Efecte pentru mesaje, precum baloane, confeti, lasere și altele • ##imagini vă ajută să găsiți și să adăugați GIF-uri populare în mesaje • Memoji permite crearea unui personaj personalizat și trimiterea de abțibilduri care se potrivesc dispoziției și personalității dvs. Hărți • Ghidurile oferă recomandări pentru locuri de vizitat și lucruri de făcut, oferite de o selecție de branduri reputate • “Cercetați împrejurimile” vă permite să explorați orașe într-o experiență 3D interactivă, de înaltă rezoluție • Hărți interioare pentru aeroporturi și centre comerciale importante • Itinerarele pentru bicicletă vă ajută să găsiți rute potrivite pentru a pedala către destinație • Rutele pentru vehicule electrice vă ajută să planificați călătorii cu vehiculele electrice compatibile pe care le adăugați pe iPhone Este posibil ca unele funcționalități să nu fie disponibile pentru toate regiunile sau pe toate dispozitivele Apple. * Performanța variază în funcție de configurația de sistem, conexiunea de rețea și alți factori.

macOS Big Sur 11.0 Actualizare

Actualizarea la noua versiune majoră de macOS este, desigur, recomandată tuturor utilizatorilor care posedă Mac-uri eligibile. Ea poate fi descărcată și instalată gratuit atât din Preferințe sistem > Actualizare softwarecât și urmând linkul direct de mai jos (urmați linkul mai ales dacă noua versiune a macOS nu apare în secțiunea de Actualizări a macOS). Actualizarea la macOS Big Sur poate fi efectuată de utilizatorii care posedă modele de Mac compatibile (vezi lista completă urmând linkul de mai jos) cu aproximativ 10 GB liberi pe disc. Notă: Înainte de a instala macOS Big Sur vă recomandăm să efectuați un backup cu Time Machine sau cu un alt program similar pentru a evita eventuale pierderi ale datelor cauzate de diverse probleme survenite în timpul actualizării. Dezvoltatorii și utilizatorii care și-au actualizat sistemele la macOS Big Sur Golden Master nu vor putea descărca și instala și actualizarea de acum, în condițiile în care acestea au același număr de build. macOS Big Sur 11.0 sosește pe Mac-uri la aproape două luni distanță față de versiunea finală a iOS 14.

macOS Big Sur 11.0.1 RC 2 a fost lansat de către Apple

0
Cu toate că o versiune publică a macOS 11.0 Big Sur nu este nici acum, la mai bine de patru luni distanță de momentul prezentării, disponibilă pentru utilizatorii de Mac, Apple a lansat deja macOS 11.0.1 Release Candidate 2. Testată abia de la finele lunii trecute împreună cu programatorii și utilizatorii, această versiune pare că deja este pregătită pentru o lansare iminentă, Apple urmând a sări peste versiunea 11.0 și lansa direct macOS 11.0.1 ca primă versiune publică a Big Sur. Numărul noii versiuni de macOS ne sugerează faptul că aceasta ar trebui să fie concentrată pe îmbunătățirea performanțelor și pe corectarea erorilor rămase în Big Sur 11.0. Până acum, programatorii care au instalat macOS 11.0.1 beta 1 pe Mac-urile lor au descoperit că această nouă versiune introduce o serie de fundaluri noi, similare celor introduse în iOS 14.2 beta. Toate aceste fundaluri pot fi descărcate de aici (via 9to5Mac). În plus, s-a mai descoperit că această versiune de macOS conține unele referințe către trei Mac-uri. Nelansate la momentul respectiv, aceste modele de Mac au fost introduse de către Apple în cadrul evenimentului media de astă-seară și sunt: Mac mini, MacBook Air și MacBook Pro, toate având în comun chipsetul Apple M1. Acestea sunt primele computere care vin echipate cu noul și performantul chipset de la Apple care înlocuiește arhitectura Intel. În situația în care vor fi descoperite și alte noutăți în actualul build de macOS Big Sur, noi vi le vom prezenta puțin mai jos în cadrul acestui articol. macOS 11.0.1 RC 2 poate fi descărcat și instalat de îndată pe Mac-urile dezvoltatorilor de aplicații (care au mai avut instalate versiuni beta de macOS 11.0 pe Mac-ul pe care doresc să îl actualizeze), via secțiunea Actualizare software din Preferințe sistem. Versiunea finală a macOS 11.0.1 ar putea fi lansată chiar peste două zile. Notă: Dacă ai efectuat actualizarea la macOS 11.0.1 Big Sur RC 2 și ai descoperit noutăți, te rugăm să ne anunți printr-un comentariu, mai jos în cadrul acestui articol.

macOS Big Sur 11.0 – iată data de lansare pentru toți utilizatorii

0
Prezentată la WWDC 2020 în luna iunie și testată încă de pe atunci cu programatorii și, un pic mai târziu, cu membrii Apple Software Beta Program, macOS Big Sur 11.0 este cea mai recentă versiune majoră a sistemului de operare pentru Mac. Este versiunea care marchează tranziția de la arhitectura Intel la arhitectura ARM folosită de Apple în chipset-urile sale, fiind compatibilă cu ambele. Cu toate acestea, această versiune reproiectată a sistemului de operare pentru Mac-uri nu este încă disponibilă și pentru public, la mai bine de patru luni de la momentul în care a fost introdusă. Și cum probabil că mulți dintre utilizatorii de Mac se întreabă de ceva vreme când vor putea să își instaleze versiunea finală a acestei actualizări, ei bine avem o veste bună. În cadrul evenimentului media de astă-seară intitulat „One More Thing”, Apple a anunțat, pe lângă primele modele de Mac cu chipset M1, și data de lansare a macOS Big Sur 11.0. Se pare că posesorii de Mac-uri compatibile vor putea face actualizarea la macOS Big Sur începând de joi, 12 noiembrie. Aceasta înseamnă că poimâine seară (în jurul orei României 20:00), macOS Big Sur va fi disponibil pentru actualizare via Preferințe sistem, iar voi îl veți putea descărca și instala pe computerele voastre pentru a vă bucura de toate noutățile și îmbunătățirile pe care le aduce. Toate modelele noi de Mac introduse acum vor veni cu Big Sur preinstalat. Această versiune introduce un design complet nou, dar totuși familiar, precum și o serie de actualizări majore pentru aplicații importante precum Safari, Hărți și Mesaje. macOS 11.0 mai este proiectat, încă de la nucleul său, pentru a beneficia complet de toate capacitățile și de toată puterea M1, oferind un spor important în performanțe, o autonomie a bateriei incredibilă și protecții pe partea de securitate mai puternice ca oricând. Apple susține că, datorită M1, tot ceea ce vei face pe Mac se va simți mai rapid și mai lin. Asemenea iPhone sau iPad, Mac-urile cu aceste chipset-uri și, implicit, cu Big Sur, se vor trezi instantaneu din adormire. Navigarea cu Safari – despre care Apple spune că oricum era deja cel mai rapid browser din lume – va fi cu până la de 1,5 ori mai rapidă la rularea JavaScript și de aproape două ori mai responsive. Cu Big Sur și M1, utilizatorii de Mac se vor bucura, potrivit Apple, încă de la lansare, de o gamă variată de aplicații. Totul de pe software-ul Apple pentru Mac este acum Universal și funcționează nativ pe sistemele cu M1. Aplicațiile pentru Mac care nu au fost actualizate pentru Universal vor funcționa în continuare grație tehnologiei Apple Rosetta 2. Iar aplicațiile concepute numai pentru iPhone / iPad vor funcționa de acum și pe Mac-urile cu siliciu de la Apple. Așadar, dacă ai orice Mac compatibil cu Big Sur, începând de joi, 12 noiembrie, vei putea face upgrade la această versiune a sistemului de operare. Iar dacă vei face upgrade la oricare Mac dintre cele prezentate astăzi, atunci te vei bucura și de celelalte îmbunătățiri pe care macOS 11.0 le aduce special pentru computerele cu M1.

Apple a lansat un nou MacBook Pro de 13 inch – acum cu chipset M1

După MacBook Air, MacBook Pro de 13 inchi este cel de-al doilea model de Mac care primește a doua actualizare anul acesta. Noul MacBook Pro de 13 inch vine cu noul chipset M1, care oferă performanțe de 8 ori mai bune decât modelul precedent. Pe partea grafică, noul MacBook Pro este de 5 ori mai rapid. Per total, MacBook Pro este de 3 ori mai rapid decât cel mai bine vândut laptop cu Windows din clasa sa. Autonomia bateriei noului MacBook Pro este cea mai mare avută vreodată de un laptop, fiind de până la 17 ore pentru navigarea pe web. Per total, Apple menționează că acest model de MacBook poate oferi o autonomie a bateriei de până la 20 de ore. Spre deosebire de noul MacBook Air, MacBook Pro vine cu ventilatoare, dar și cu performanțe mai bune. Pe partea de preț, MacBook Pro 2020 cu M1 păstrează prețul modelelor cu Intel – 1299$. Articol aflat în curs de dezvoltare. Te rugăm să revii pentru detalii…

Mac mini primește chipsetul Apple M1 pentru un salt remarcabil în performanțe

0
Mac mini a fost, încă din vară, primul model de Mac în care Apple a integrat un chipset propriu și pe care l-a oferit, o perioadă limitată, programatorilor, cu scopul de a-și optimiza aplicațiilor. Iar dacă Mac-ul din vară avea un chipset A12Z similar celui din iPad Pro 4, noul model vine cu același chipset Apple M1 din noul MacBook Air. Cel mai mic desktop Apple își păstrează designul minimalist pe care l-a avut și modelul anterior, cu precizarea că, față de acesta, grație M1, el oferă performanțe grafice de 6 ori mai bune. Prin comparație cu cel mai bine vândut PC cu Windows din categoria lui de preț, Mac mini este de 5 ori mai rapid. Prețul noului Mac mini este de 699$, cu 100$ mai ieftin decât modelul precedent. mac mini 2020 Articol aflat în curs de dezvoltare… Te rugăm să revii.