ID-urile Apple sunt tot mai importante pentru utilizatori de când ele stochează, via iCloud, un număr considerabil de informații personale – începând cu notițele și contactele și încheind cu pozele, parolele sau cardurile de credit. De aceea, pe fiecare dintre noi ar trebui teoretic să ne intereseze în mod prioritar cât de în siguranță sunt stocate datele noastre și să facem cât mai dificilă accesarea ID-urilor Apple de către persoane neautorizate.

Pentru a face conturile aproape imposibil de spart, însă, o parolă, fie ea și extrem de dificilă prin conținutul sau forma ei, nu este suficientă. De aceea, de ceva vreme companiile mari care furnizează servicii web au introdus un strat suplimentar de securitate pentru securizarea conturilor utilizatorilor. Vorbim despre verificarea sau autentificarea în doi pași, care în prezent este oferită de un număr considerabil de furnizori de servicii pe internet. Apple nu face excepție, gigantul american oferind de vreo doi ani un sistem de verificare în doi pași pentru ID-urile Apple, sistem la care însă a renunțat în toamna anului trecut, odată cu lansarea actualizărilor majore ale sistemelor sale de operare. În schimb, gigantul a venit cu un sistem și mai sigur denumit „Autentificare cu doi factori” pe care, spre deosebire de primul, îl oferă și utilizatorilor din România.

Ce este autentificarea cu doi factori?

Ei bine, dacă te întrebi ce înseamnă această autentificare cu doi factori sau autentificare în doi pași, trebuie să știi că ea reprezintă un strat de securitate suplimentar pentru ID-urile Apple, care a fost conceput pentru a-i asigura pe utilizatori că toate fotografiile, documentele, parolele și alte date importante stocate folosind serviciile Apple (cum ar fi, de exemplu, iCloud) vor putea fi accesate numai de ei și numai de pe dispozitivele lor.

Aceasta este diferită de verificarea în doi pași (ce funcționează în continuare pe ID-urile pe care a fost activată) nu doar prin faptul că e disponibilă și în România și în multe alte țări în care verificarea în doi pași nu era disponibilă, ci și prin faptul că este încorporată în cele mai recente versiuni majore ale sistemelor de operare Apple, oferind astfel securitate sporită. În plus, autentificarea cu doi factori utilizează alte metode de acordare de încredere dispozitivelor și de furnizare de coduri de verificare, oferind și experiențe mai flexibile.

Cum funcționează autentificarea cu doi factori?

Având această caracteristică activată, atunci când introduci prima dată ID-ul tău Apple și parola asociată pe un dispozitiv iOS sau OS X nou, Apple îți va solicita să îți confirmi identitatea cu un cod de verificare din șase cifre. Acest cod va fi afișat automat pe celelalte dispozitive ale tale ori va fi trimis la un număr de telefon pe care îl consideri de încredere. Pentru a confirma identitatea, nu trebuie decât să introduci codul pentru autentificare și să îți accesezi contul de pe dispozitivul nou.

După ce te-ai autentificat, ți se va solicita din nou un cod de verificare pe dispozitivul respectiv, cu excepția cazului când te deconectezi complet, ștergi dispozitivul sau trebuie să îți schimbi parola din motive de securitate. În cazul autentificării pe web, vei putea opta pentru considerarea navigatorului ca fiind de încredere pentru a nu ți se mai solicita un cod de verificare la următoarea autentificare de pe computerul respectiv.

Ce sunt dispozitivele de încredere?

Un dispozitiv de încredere este acel dispozitiv iPhone, iPad sau iPod touch cu iOS 9 (sau o versiune ulterioară) ori acel Mac cu OS X 10.11 El Capitan (sau o versiune ulterioară) pe care l-ai verificat deja utilizând autentificarea cu doi factori.

Prin autentificarea anterioară, Apple știe că respectivul dispozitiv sau computer Mac este al tău și prin urmare îți permite să îl utilizezi pentru verificarea identității tale prin afișarea unui cod de verificare atunci când dorești să te autentifici pe alt dispozitiv sau în alt browser.

Ce este un număr de telefon de încredere?

Numărul de telefon de încredere este un număr care poate fi utilizat pentru primirea de coduri de verificare prin mesaje text sau apeluri telefonice.

Pentru a te înscrie pentru autentificarea cu doi factori, va trebui să confirmi cel puțin un număr de telefon de încredere. De asemenea, va trebui să ai în vedere confirmarea altor numere de telefon pe care le poți accesa – cum ar fi, de exemplu, un număr de telefon al unui membru din familie sau prieten apropriat. Acestea din urmă vor putea fi utilizate în cazul în care nu îți vei putea accesa temporar propriile tale dispozitive.

Ce sunt codurile de verificare?

Codul de verificare este un cod temporar trimis către dispozitivul sau numărul tău de telefon de încredere atunci când te autentifici la un dispozitiv sau un browser nou cu ID-ul tău Apple pe care este activată autentificarea cu doi factori.

Întotdeauna codul de verificare va fi diferit față de codul de acces al dispozitivului – codul pe care îl introduci pentru a debloca ecranului unui iPhone, iPad sau iPod touch.

Ce trebuie ținut minte la utilizarea autentificării cu doi factori?

După activarea autentificării cu doi factori, autentificarea în contul tău va necesita atât parola ta, cât și accesul la dispozitivele tale de încredere sau numărul tău de telefon de încredere. Pentru a-ți menține contul cât mai securizat posibil și a te asigura că nu pierzi niciodată accesul, ar fi recomandat să ții cont de indicațiile de mai jos:

  • Utilizează un cod de acces la dispozitiv pe toate terminalele tale.
  • Ține minte parola asociată ID-ului tău Apple.
  • Menține-ți actualizate mereu numerele de telefon de încredere.
  • Asigură securitate fizică pentru dispozitivele tale de încredere.

Când vei putea să activezi autentificarea cu doi factori pe ID-ul tău Apple?

Începând din toamna anului 2015, autentificarea în doi factori este disponibilă. Cu toate acestea, nu toți utilizatorii pot beneficia încă de ea și asta nu din cauza restricțiilor pe țări, ci din cauza sutelor de milioane de persoane care au acces în ecosistemul Apple și care utilizează o varietate mare de dispozitive și versiuni software.

De aceea, Apple nu a reușit momentan să ofere tuturor acces la această caracteristică, folosind pentru început niște criterii de stabilire a disponibilității. Unul dintre acestea este versiunea software. Mai jos puteți vedea care este versiunea sistemului de operare minimă pe care trebuie să o ai instalată pe dispozitivul iPhone, iPad, iPod touch, Mac, Apple TV, Apple Watch, etc., care este utilizat cu ID-ul tău Apple, pentru a putea activa autentificarea cu doi factori. Pe lângă acesta mai sunt și alte criterii pentru stabilirea disponibilității, pe care Apple nu le menționează, așa că nu ar trebui să te mire dacă întrunești toate cerințele software, iar această caracteristică nu este disponibilă încă pentru dispozitivul tău.

În timp, Apple promite că va generaliza această caracteristică pentru a ajunge în punctul de a o oferi tuturor utilizatorilor.

Care dispozitive sunt compatibile cu autentificarea în doi factori?

Următoarele dispozitive Apple sunt compatibile cu autentificarea în doi factori. Reține că, dacă ai mai multe dispozitive personale, toate trebuie să utilizeze același ID Apple (al tău).

  • iPhone 4s (sau orice model mai recent), iPad 2 (sau orice model mai recent), iPad mini (sau orice model mai recent), iPad Pro ori iPod touch generația a 5-a (sau orice model mai recent).
    • iOS 9.0 sau orice versiune ulterioară a sistemului de operare instalată pe dispozitivul(e) compatibil(e).
  • Mac cu OS X 10.11 El Capitan (sau o versiune ulterioară) și iTunes 12.3 (sau o versiune ulterioară).
  • Apple Watch cu watchOS 2 (sau o versiune ulterioară)
  • Apple TV generația a 4-a cu tvOS 1.0 (sau o versiune ulterioară)
  • PC Windows cu iCloud pentru iTunes versiunea 5.0 (sau o versiune ulterioară) și iTunes 12.3 (sau o versiune ulterioară).

Ce se întâmplă dacă utilizezi autentificarea cu doi factori pe un dispozitiv cu o versiune software mai veche?

În situația în care la ID-ul tău Apple sunt conectate și dispozitive cu versiuni mai vechi ale sistemului de operare Apple sau ale programului, atunci este posibil ca ele să îți solicite să adaugi codul de verificare de șase cifre la sfârșitul parolei, atunci când te autentifici. Codul de verificare va fi obținut de pe un dispozitiv de încredere cu iOS 9 sau OS X 10.11 El Capitan ori va fi primit la numărul de telefon de încredere.

În cazul în care dispozitivul care are instalată o versiune mai veche a sistemului de operare acceptă și una dintre versiunile compatibile cu autentificarea în doi pași, atunci ar fi mai indicat să îl actualizezi la cea mai recentă versiune software.

Cum poți activa autentificarea cu doi factori pentru ID-ul Apple de pe iPhone, iPad și Mac

În cazul în care te-am convins că autentificarea în doi factori merită activată pentru ID-ul tău Apple, atunci urmează pașii de mai jos pentru a vedea cum poți face acest lucru.

Notă: Reține că se poate ca autentificarea în doi factori să nu fie disponibilă încă pentru ID-ul tău Apple. Singura modalitate de a afla dacă este sau nu disponibilă este să urmezi pașii de mai jos. Dacă nu este disponibilă, revino la o dată ulterioară pentru a verifica dacă poți folosi noua caracteristică.

În prezent, există două moduri prin care poți activa autentificarea cu doi factori:

La configurarea unui dispozitiv nouiphone autentificare în doi factori

În cazul în care configurezi un dispozitiv nou și autentificarea cu doi factori este disponibilă pentru ID-ul tău Apple, atunci vei vedea cele două ecrane din imaginea de mai sus, după ce te autentifici folosind asistentul de configurare.

Pe ecranul unde scrie mare „Autentificare în doi pași”, atinge butonul Continuați apoi introdu un număr de telefon care poate fi utilizat pentru primirea codurilor de verificare în momentul autenitificării de pe un dispozitiv nou. După confirmarea acestui număr de telefon (confirmarea se face prin tastarea codului de verificare primit la numărul de telefon), autentificarea cu doi factori va fi activată în mod automat.

Pe un dispozitiv existent

iPhone, iPad, iPod touch cu iOS 9

  1. Accesează aplicația Configurări de pe ecranul principal al dispozitivului iOS;home screen iphone ios 9 ecran principal
  2. Atinge iCloud;icloud configurari
  3. Atinge ID-ul tău Apple (în partea de sus a paginii, unde apare și numele și poza ta);icloud
  4. Introdu parola ID-ului Apple;
  5. Selectează Parolă și securitate;IMG_0962
  6. Atinge butonul Configurați autentificarea în doi pași, situat în partea de jos a ecranului;IMG_0958
  7. Atinge Continuați pe ecranul ce afișează informații despre această caracteristică;IMG_0959
  8. În cazul în care ai dispozitive mai vechi, care nu pot accesa această caracteristică, vei fi atenționat. Dacă accepți ca de pe ele să trebuiască să introduci codul de securitate la sfârșitul parolei, atunci atinge Activați;IMG_0960
  9. Răspunde întrebărilor de securitate (două la număr), apoi atinge butonul Următor din partea dreaptă sus a ecranului;IMG_0966
  10. Introdu un număr de telefon care poate fi utilizat pentru a-ți confirma identitatea printr-un mesaj text sau apel telefonic. Dacă este necesar modifică prefixul, apoi tastează următoarele 9 cifre, începând cu „7”. autentificare cu doi factori
    1. Selectează în secțiunea „Confirmați prin:” metoda dorită. Implicit este Mesaj text, însă poți alege ca Apple să îți comunice codul de verificare prin apel telefonic. Dacă totul este introdus corect, atinge Înainte.
    2. Introdu codul de verificare trimis de Apple prin SMS la numărul de telefon ales, pentru a confirma că ai acces la numărul respectiv.

Autentificarea în doi pași va fi activată, iar ID-ul tău Apple protejat. Prin urmare, de acum va fi necesar ca la autentificarea de pe un dispozitiv nou sau dintr-un browser nou să introduci, pe lângă parola ID-ului, și codul de verificare primit pe dispozitivele de încredere.

Mac cu OS X 10.11 El Capitan

  1. Deschide Preferințe sistem din meniul Apple, dock sau Launchpad;preferinte sistem
  2. Accesează panoul iCloud;icloud preferinte sistem mac
  3. Dă clic pe Detalii cont;icloud detalii cont
  4. Introdu parola asociată ID-ului Apple;
  5. Dă clic pe Securitate;
  6. În partea de jos a ecranului, dă clic pe butonul pe care scrie Configurați autentificarea cu doi factori.icloud securitate autentificare cu doi factori
  7. Dă clic pe Continuați pe ecranul ce afișează informații despre această caracteristică;
  8. În cazul în care ai dispozitive mai vechi, care nu pot accesa această caracteristică, vei fi atenționat. Dacă accepți ca de pe ele să trebuiască să introduci codul de securitate la sfârșitul parolei, atunci clic pe Activați;
  9. Răspunde întrebărilor de securitate (două la număr);
  10. Introdu un număr de telefon care poate fi utilizat pentru a-ți confirma identitatea printr-un mesaj text sau apel telefonic. Dacă este necesar modifică prefixul, apoi tastează următoarele 9 cifre, începând cu „7”.
    1. Selectează în secțiunea „Confirmați prin:” metoda dorită. Implicit este Mesaj text, însă poți alege ca Apple să îți comunice codul de verificare prin apel telefonic.
    2. Introdu codul de verificare trimis de Apple prin SMS la numărul de telefon ales, pentru a confirma că ai acces la numărul respectiv.

Autentificarea în doi pași va fi activată, iar ID-ul tău Apple protejat. Prin urmare, de acum va fi necesar ca la autentificarea de pe un dispozitiv nou sau dintr-un browser nou să introduci, pe lângă parola ID-ului, și codul de verificare primit pe dispozitivele de încredere.

Dacă aveți întrebări, neclarități sau doriți să propuneți un tutorial, lăsați un comentariu mai jos în această pagină sau un mesaj pe forum.

2 COMENTARII

    • Accesează https://iforgot.apple.com/ și introdu ID Apple apoi parola corectă și se va debloca. Dacă nu îți amintești parola va trebui să o resetezi. în cazul în care ai activată autentificarea cu doi factori, trebuie să folosești dispozitivul de încredere sau numărul de telefon de încredere pentru a reseta parola.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.