Actualizare: Versiunea 3.0 a aplicatiei Google Maps a fost lansata pe App Store si introduce oficial hartile offline. Un tutorial despre cum puteti sa o utilizati acum este disponibil:
- Cum sa salvezi, sa accesezi si sa editezi hartile offline in Google Maps pe iPhone si iPad – Tutorial
In cazul in care utilizati Google Maps pentru a obtine directii catre anumite puncte geografice direct pe iPhone si iPad, indubitabil ati ajuns macar o data intr-o zona in care nu exista servicii celulare sau semnal wireless si ati avut probleme in a ajunge la destinatia planificata. In versiunea 2.0 a aplicatiei Google Maps ce a fost lansata zilele trecute, compania din Mountain View a implementat posibilitatea de a arhiva hartile pentru a le utiliza offline dupa ce ati ramas fara conexiune la internet si a evita situatile in care nu mai stiti drumul pana la destinatie.
Din pacate cei de la Google nu a facut arhivarea hartilor o optiune evidenta in meniul aplicatiei, accesul la ea fiind mai dificil, dar noi vi-l vom arata in pasii din randurile de mai jos. Inainte de toate, trebuie sa stiti ca pentru a arhiva hartile aveti nevoie de versiunea 2.0 a aplicatiei Google Maps pe care o putati descarca urmand link-ul de mai jos:
-
Google Maps pentru iPhone si iPad – Gratuit – Descarca acum
Dupa ce ati descarcat ultima versiune a aplicatiei, urmati pasii de mai jos:
- Deschideti aplicatia Google Maps din ecranul de pornire al iPhone-ului sau iPad-ului dvs.;
- Pe harta, cautati zona pe care doriti sa o arhivati pentru a o utiliza offline, fie prin a extinde sau a apropria zona dorita, fie prin introducerea exacta a adresei. In ambele cazuri trebuie sa va asigurati ca harta afisata pe ecran este suficient de mult apropriata incat sa cuprinda zona pe care doriti sa o salvati si sa fie utila atunci cand o veti utiliza offline;
- Dupa ce ati focusat suficient harta, in bara de cautare situata in partea de sus a ecranului, introduceti expresia: Ok Maps si apasati pe butonul Cautare/Search situat in partea dreapta jos a tastaturii virtuale;
- Acum veti vedea pe ecranul terminalului dvs. o pagina care va afiseaza pictograma aplicatiei Google Maps ce va indica progresul facut de aplicatie in arhivarea hartii alese;
- Acum veti vedea in partea de jos a ecranului terminalului dvs. un mesaj care va confirma ca zona pe care ati selectat-o a fost arhivata pentru a putea fi utilizata in modul offline. (Nota: Daca iOS device-ul dvs. este setat in limba romana, atunci mesajul nu va fi afisat, ci va aparea numai un chenar de culoare gri inchis exact ca si in imaginea de mai jos).
Acum intrebarea tuturor este: cum voi putea accesa o harta arhivata? Ei bine, Google nu ne ofera niciun fel de optiune in acest sens, noi trebuind sa memoram mecanic zona pe care am salvat-o, iar atunci cand suntem offline sa mergem catre ea si sa facem zoom. Diferenta dintre o zona arhivata si una care nu este arhivata este ca harta arhivata ne va permite sa facem zoom pentru a vedea toate stradutele din acea locatie la o calitate foarte buna (exact ca si cum am avea conexiune la internet), lucru care nu este posibil in cazul in care harta nu este arhivata si noi suntem offline. In testele facute de noi, o singura arhivare s-a putut extinde la nivelul unei zone cum este nordul litoralului romanesc sau a unui oras precum Bucurestiul, iar atunci cand am fost offline, nu am sesizat vreo diferenta intre harta 2D afisata fara conexiune la internet (vezi imaginea de mai jos) si cea afisata cu o conexiune la internet.
Acest lucru este util atat pentru cei care calatoresc in alte orase din aceasta lume, cat si pentru cei care doresc sa utilizeze un iPad Wi-Fi only sau iPod touch pentru a se ghida pe harta.
Cum sa stergeti datele hartilor arhivate de pe iPhone si iPad
Desigur, arhivarea hartilor este o functie foarte utila si comoda pentru cei mai multi dintre noi, dar din pacate ne consuma multa memorie mai ales in cazul in care am arhivat cateva zeci de orase. In cazul in care orasele arhivate nu va mai intereseaza si doriti sa eliberati putin spatiu de stocare pe iOS device-ul dvs., atunci urmati pasii de mai jos pentru a sterge toate hartile arhivate precum si datele de cautare/navigare:
- Deschideti aplicatia Google Maps din ecranul de pornire al iPhone-ului sau iPad-ului dvs.;
- Apasati pe butonul Utilizator situat in partea dreapta sus a barei de cautare;
- Apasati pe butonul Setari (reprezentat printr-o roata zimtata) situat in partea dreapta sus a ecranului;
- Derulati pana in partea de jos a ecranului si apasati pe Informatii, termeni, confidentialitate;
- Apasati pe butonul Termeni si conditii. Confidentialitate;
- Apasati pe butonul Stergeti datele aplicatiei situat in partea de jos a ecranului;
- Un mesaj va cere sa confirmati ca doriti sa stergeti toate datele locale ale aplicatiei, inclusiv pe cele din memoria tampon si sa resetati cookie-urile. Apasati pe OK pentru a confirma stergerea.