Veste nu tocmai bună pentru utilizatorii de iPhone, iPad și Mac care efectuează cumpărături de pe App Store România sau oricare alt App Store din Europa. Compania Apple a început să trimită un e-mail dezvoltatorilor de aplicații de pe App Store prin care îi informează pe aceștia că vor avea loc schimbări ale modului în care compania aplică taxele pentru cumpărăturile de pe App Store-ul european.

Mai precis, începând cu 1 ianuarie 2015, compania americană va calcula taxa pe valoare adăugată (TVA) în funcție de țara în care a fost efectuată cumpărătura de pe App Store, deci în funcție de App Store-ul din Europa accesat. Până acum gigantul din Cupertino calcula taxarea la aceeași valoare TVA stabilită pentru toate statele membre Uniunii Europene.

România este una dintre țările afectate direct de modificarea cotei TVA aplicate la cumpărăturile de pe App Store, și nu ar fi de mirare să vedem că de la 1 ianuarie toate aplicațiile de pe App Store sunt mai scumpe decât în acest moment. România este unul dintre statele membre UE care are cea mai mare cotă TVA, 24%, iar dacă până în momentul de față compania Apple a calculat taxa aplicată la o cotă mai mică, atunci noi vom plăti mai mult pe fiecare aplicație.

Dezvoltatorii de aplicații mai sunt anunțați că profitul obținut de ei din vânzările de aplicații va fi calculat la valoarea netă, adică după ce va fi redus TVA-ul și celelalte taxe aplicate.

Iar dacă acum începeți să arătați cu degetul către Apple pentru că nu mai știe cum să scoată bani cât mai mulți, ei bine s-ar putea să vă înșelați. La fel ca și Google, compania Apple a fost obligată să facă această schimbare de la 1 ianuarie 2015 de legislația Uniunii Europene care a schimbat clasificarea cumpărăturilor de aplicații pentru a le fi aplicată o cotă TVA diferită. Mai exact cumpărăturile de aplicații vor fi clasificate servicii furnizate electronic, ceea ce atrage un tratament TVA diferit. Uniunea Europeană prevede ca de la 1 ianuarie dezvoltatorii (vânzătorii) să plătească taxa pe valoare adăugată la procentul prevăzut de legislația țării din care au fost efectuate cumpărăturile și nu din țătile în care sunt înregistrați dezvoltatorii. Iar dacă sunteți un dezvoltator nemulțumit de schimbarea Apple, trebuie să știți că dezvoltatorii de aplicații pentru Android sunt și mai afectați întrucât taxele nu sunt plătite de către Google direct, ci trebuiesc achitate de dezvoltatori în funcție de locația utilizatorului care a efectuat cumpărătura.

Așadar, de la 1 ianuarie 2015 ar trebui să vă așteptați la aplicații puțin mai scumpe pe App Store România. Desigur, aplicațiile care sunt gratuite nu vor fi afectate în vreun fel de această modificare legislativă în condițiile în care ele sunt scutite de la plata taxelor.

LASĂ UN COMENTARIU

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.